Melancolii de toamnă

Am surprins la mine o tendință în ultima vreme…. am început să-mi caut pe FB colegii de generală. Nu știu ce m-a apucat. Și îi caut pe cei din generală pentru că viața a făcut să fac liceul în alt oraș decât cel în care am copilărit.

Așa că pun această căutare pe seama nostalgiei, a dorinței de a merge către origini (nu râdeți, obsedaților ) , mersul către origini poate avea și alt sens față de cel la care vă gândiți voi acum ….. ). Poate e acea dorință de ….. recapitulare pe care o pomeneam în postările trecute. Îmi stârnește amintiri, aproape toate plăcute, cu siguranță toate nostalgice.

E o punte peste ani. E un sweet rememberance daca vreți. E încercarea de a reactualiza traiectoria viitoare și caut puncte de sprijin (e nevoie de 3 puncte pentru o linie, nu?).

Oricum e un moment pe care îl trăiesc cu plăcere. Ma bucur sa-mi descopăr vechii colegi tineri și îndrăgostiți de viață. Și cine știe? Poate aranjăm și de o întâlnire.

NU TE VOM UITA, ROXANA!

De faptul că viața e nedreaptă am luat la cunoștință toți, în timp. Însă ne readucem dureros aminte de asta mai ales când cineva apropiat moare. Cineva care e tânăr și n-a făcut rău nimănui niciodată.

Moartea nu e un lucru plăcut. Ne aduce aminte că viața este un dar, însă unul cu împrumut. Cât ne lasă Cel de Sus să ne bucurăm de acest dar doar El știe.

Moartea cuiva ne ridică semne de întrebare și ne obligă la introspecție, la autoevaluare. Este un moment de sinceritate crudă, supremă, în care ne reevaluăm realizările și neîmplinirile. Ne vedem pe noi înșine, acolo, în coșciug, și ne doare uitarea inevitabilă ce se așterne în urma noastră. Obișnuiți să luptăm pentru noi în cursul vieții, ne uităm în jurul nostru și ne întrebăm ce lăsăm notabil în urmă astfel încât lumea să-și aducă aminte de noi.

După o grea suferință pe care numai cancerul o poate provoca, Roxana a plecat dintre noi. Discret, fără să anunțe pe nimeni că e bolnavă, făcându-și treaba până în ultima clipă. Absurditatea morții ei însă mă împietrește și acum. Nu pot înțelege destinul ei. A fost una din persoanele care a făcut tot ceea ce se aștepta societatea și divinitatea de la ea. A plecat de jos și a luptat. A făcut o facultate angajată fiind. A suportat privațiuni financiare pe care nu le-a menționat niciodată, dar pe care le intuim cu ușurință. A ajutat pe oricine a avut nevoie și cât a putut, fără a pretinde nimic la schimb. Nu a făcut rău nimanui. Nu-mi aduc aminte în 6 ani s-o fi văzut în vre-o postură răutăcioasă sau ridicând tonul în vre-un context serios.

ATUNCI DE CE? E o întrebare al cărei răspuns nu-l voi afla cu adevărat poate niciodată. Nu cred în exprimarea conform căreia ”Dumnezeu îi ia pe cei mai buni la ei.” În întelepciunea-I nețărmurită cred că El i-ar lăsa aici, lângă noi, pentru a ne servi drept model. Nu vom ști niciodată.

Tot ce putem face acum este să ne oprim din orice și să-i dedicăm un gând frumos. Să-i dedicăm un colț din sufletul nostru și să-i urmăm pilda în viață. Să întelegem simbolistica morții ei, și anume că nu contează cât timp trece între momentul nașterii și al morții, ci ceea ce ai făcut între. Să înțelegem că nimic nu dăinuiește veșnic, să trecem peste impulsul de panică egoistă inițial și să dăruim pentru a nu fi uitați. Orice. O mână de ajutor, un zâmbet, un gând frumos. Ne va face să ne simțim nemuritori.

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, ROXANA.

PIAȚA SE MIȘCĂ. OARE CA SĂ SE AȘEZE MAI BINE?

Astăzi nu voi lansa speculații. Azi doar voi comenta.

Aurul a spart rezistența de la 1720 transformând-o în suport și ajungând la 1740 dolari uncia la ora la care scriu. Pun această mișcare mai mult pe seama devalorizării dolarului american decât pe seama aprecierii aurului în sine. Argintul a urmat și el același grafic având aceeași creștere procentuală.

Interesantă este evoluția parității euro dolar unde există o mișcare de 200 pipși bullish ceea ce înseamnă că deciziile luate ieri la summitul european marchează cel puțin un balon de oxigen dat economiei europene. Nu mă pot opri însă să nu remarc comentariile din presa americană și britanică …… hai să zicem pesimiste….. care pun această creștere într-o cauzalitate conjuncturală. Este clar, dolarul se devalorizează, iar rezolvarea (măcar parțială) a problemelor europene le readuc în discuție pe cele americane în valoare de 14.000 miliarde dolari. Este clar că economia americană se află la răscruce, iar această perdea de fum creată în jurul bondurilor europene nu mai rezistă mult….. se destramă. Dar am promis că mă abțin de la comentarii. )

Celelalte valute au oscilat în rangeul lor normal și așteaptă evoluțiile principalelor perechi cheie de pe piață.

Piața bursieră a marcat azi creșteri spectaculoase, Europa fiind azi vedeta. Stoxx50-ul a crescut cu 6,08%, Dax-ul cu 5,35% iar FTSE cu 2,89. Indicii americani au marcat creșteri și ei în medie de 3%, ședința de tranzacționare mai având cam o oră până la închidere la ora la care scriu.

Indicele de volatilitate, volx, a ajuns azi la valori pe care le vezi greu în piață. Ultimele 7 ore a ajuns la valoarea de 26, ceea ce dă o imagine a volumelor ridicate care se tranzacționează acum.

Petrolul crește și el ușor, spărgând rezistența de la 111 dolari barilul, fără o consolidare serioasă deasupra acestei valori. Această mișcare ușoară a prețului petrolului, lipsa de reacție mai amplă la evenimentele de azi, mă fac să-mi ridic semne de întrebare serioase. Ori prețul era deja apreciat în așteptarea evenimentelor de ieri, ori reacționează mai greu așteptând comenzile din economie, ori OPEC-ul a sporit producția preîntâmpinând creșterea prețului la solicitarea occidentului.

Un indicator serios al revigorării economice va fi deprecierea safe havenurilor, cu cei 4 exponenți cheie de care am mai vorbit. Și în primul rând francul francez. Nu mă aștept la revigorarea pieței imobiliare în curând, încrederea în viitor a populației și capitalizarea ei fiind pe unul din ultimele locuri din listele de priorități actuale ale guvernelor. Pe bună dreptate.

Nu cred că ieșirea din această criză se va face în modul clasic printr-un boom economic, printr-o creștere spectaculoasă ca amploare și ca timp. Pentru că asistăm la o criză complexă. Această criză se manifestă asemeni mai multor boli într-un organism bolnav, boli ce parțial au aceleași simptome. Pe măsură ce bolile se vor vindeca rând pe rând, organismul se a simți, treptat, mai bine. Deci mă aștept la creșteri ale economiilor mondiale ”umane”, cu procente exprimate cu o singură cifră, având ca motor noile tehnologii și  cercetarea.

Leul nostru a prins momentul prielnic și se apreciază față de euro (deci cam față de toate valutele), pe fondul aprecierii euro de azi. Însă mișcarea e de mică amploare și dă o foarte mică gură de oxigen presiunii inflaționiste de la noi. Interesant este comentariul Guvernatorului băncii noastre centrale, Mugur Isărescu, care mai emite un semnal contradictoriu. Vorbind despre lipsa economisirii populației în bănci (care din punct de vedere al teoriei economice dă puterea investițională în economie) domnia sa reclamă necesitatea substituirii acesteia din exterior, vorbind astfel de un dezechilibru macroeconomic. Tradus mai pe românește, BNR recunoaște că sărăcia populației conduce la dezechilibre macroeconomice.  Dar tot dumnealui vorbea cu alte ocazii despre necesitatea reluării creditării, adică de necesitatea reluării consumului. Însă subalterni ai domniei sale vorbesc despre presiunea asupra bugetului și importantele dezechilibre pe care le-ar aduce eventualele creșteri cu cheltuielile salariale. Cred că o linie unitară ar fi de dorit, nu una conjuncturală.

PUNCT IMPORTANT

Cred că suntem într-un moment important al evoluției finanțelor mondiale. Cred că lumea și-a definit, măcar în parte viitoarea construcție. Măcar și-a făcut o reajustare a planurilor. Iar în centrul întregii reconstrucții mondiale cred că se află Germania și Franța.

Astăzi cred că actorii importanți și-au dat seama unde vor să ajungă. Toți. Pentru că finanțiștii europeni s-au întâlnit și au discutat. Cred în unitatea europeană. Cred în construcția europeană. Și nu cred că statele stau strâns unite sub pălăria europeană din convingere, ci din teamă. Și-au dat seama că sunt prea mici pentru un război atât de mare. Drept dovadă e votul din parlamentul slovac. S-a votat de 3 ori până a ieșit DA-ul ce trebuia. Mi s-a părut ilar.

Cred că toată incertitudinea europeană este indusă pentru ajustarea construcției șandramalei. Iar cel ce stă pe jilț spune că nu e bine construită, așa că criza mai durează până se reașază clădirea.

Economia Germaniei duduie la propriu. Aproape la fel și cea a Franței. Datoria Greciei e 3% din PIB-ul european. Hai să fim serioși. E chiar o așa mare problemă??????? Italia, deși cu probleme de bugetare, nu cred că se află într-o groapă așa de mare. Mai ales că zilele lui Berlusconi sunt numărate. Iar Spania face pașii care trebuie în lupta cu deficitul. Iar BCE cumpără obligațiuni italiene și spaniole pe bandă rulantă. Europa nu are probleme insurmontabile. Puse în paralel pe hârtie cu cele europene, problemele americane sunt muuuuuult mai mari. Poate chiar programata retragere din Irak vorbește despre ele. De ce ar părăsi americanii o zonă plină de petrol? Oare se bazează atât de mult pe petrolul canadian? Sau vor să scoată din mânecă un alt as, și anume o nouă tehnologie?

Cred în lupta care se dă în finanțele mondiale. Cred în opinia conform căreia un război convențional costă prea mult și nu mai rentează, așa că statele, pe lângă o armată profesionistă păstrată cu scop de descurajare, are mai mult nevoie să angajeze finanțiști pricepuți. Mai mult ca niciodată. Un stat care nu are finanțiști pricepuți își pierde independența REALĂ inimaginabil de repede. Acel stat devine un stat de sclavi care muncește la bunăstarea altuia. Iar armele se găsesc în capital și în relațiile internaționale.

Să sperăm că va fi de bine.

”Huidu a împărțit România în două”

Am văzut știrea asta scrisă mare la un post de televiziune național. Și formatorii de opinie (ăia pe care îi defineam eu într-o postare trecută) discutau despre asta.

Nu m-am putut abține să nu mă întreb mirat: ”A împărțit România în două …..  între ce și ce?” Nu am putut să găsesc altă traducere decât următoarea: ”să aplicăm legea sau nu?” Nu mi se pare normal ca într-o țară presupus democratică să ne mai întrebăm așa ceva, indiferent de nuanța care o va avea textul întrebării și indiferent despre cine e vorba. Nu am stabilit noi prin constituție că legea e mai presus de orice? Chiar trebuie să ne îndreptăm către o țară a lumii a treia unde legea se aplică în funcție de audiență și contul din bancă?

Nu îi fac apologia lui Huidu, nici nu vreau să-l critic. Nu afirm că e vinovat sau nu. Nu am dreptul ăsta. Nu am nici cum să fac asta. Nu am cunoștințele, informațiile și competența pentru așa ceva. Sunt alții acolo care trebuie să facă așa ceva. Eu pot doar (în calitate de cetățean) să mă întreb dacă legea a fost aplicată sau nu. Iar dacă nu a fost aplicată să mă întreb dacă există mecanisme și oameni capabili să facă aceste mecanisme funcționale. Așa că:

”să-l iertăm sau nu?” ”E băiat bun, e de-al nostru.” ”Nu, nu a fost vina lui, a derapat mașina la 30 km la oră.” ”S-a întors în spate către fiul lui și a tras de volan.” ”Merită….. nu merită……e teribilist……. e un geniu al televiziunii”

Oare toate aceste întrebări sunt cele corecte????? Cum era? Pentru a avea răspunsurile corecte trebuie să punem întrebările corecte, nu?

Strict autentic românesc

A venit și momentul ăla de coșmar în care a trebuit să-mi iau inima în dinți și să merg la șef să-i cer o zi liberă. ”La ce-ți trebuie?” mă întrebă el cu autoritatea impusă de fișa postului…… ”Trebuie să-mi schimb buletinu`.” am zis gândind că nu ajunge doar explicația asta și trebuie să mai argumentez.

Brusc fizionomia lui se schimbă și am văzut cum un val de milă i se așterne pe față. ”Du-te, dar să-ți explic cum merge treaba pe acolo….”

Dacă ar fi fost un șef de ăla rău, care să-i chinuie pe cel de sub el din reflex sau din plăcere sunt sigur că ar fi zâmbit cu gura până la urechi și mi-ar fi spus cu plăcere sadică….. ”Du-te, ia-ți cât timp ai nevoie”… și apoi în gând ”Au ăia metode să te chinuie mai cizelate decât pot să-mi imaginez eu.”

Așa că urmez sfatul șefului și înarmat cu o zi liberă și un dosar plin cu de toate documentele mă trezesc la patru jumătate, mă îmbrac rapid și forțez mașinuța până în fața evidenței populației unde un nenea zgribulit stătea și privea în gol în noapte în așteptarea …… orei 7. Era clar că era venit de pe undeva din jurul orașului. Îl întreb de o listă (așa cum mă învățase șefu`…. să-i dea Dumnezeu sănătate) și, spre surprinderea mea scoate o coală de hârtie cu formă nedefinită și un creion chimic!!!!! (se mai găsește așa ceva?????) și mă pune să-mi trec numele pe listă. Eram numărul curent douăzecișiceva. La ora 5 dimineață. Douăzecișiceva. Ok. Îmi trec stoic numele, și îmi forțez mașinuța înapoi până acasă.

La 6 și jumătate, tot stoic, îmi forțez din nou mașinuța la evidența populației. Așa primisem instrucțiuni. Trebuia la 7 să fiu acolo. Ajung pe la 7 fără 10 și aștept. Ce? Aștept doi domni din sediu să deschidă ușa. Spun domni pentru că așa se purtau. Domnește. Ei domni, noi negrii de pe plantație. Dar surpinzător e motivul deschiderii ușii.

La 7  deschide unul din ei ușa și cere lista. ”Ați făcut listă???” ”Da, cum să nu!” vine îndatoritor răspunsul. ”Păi citiți unul lista și intrați cum vă auziți numele.” Liniște. Nimeni nu se arată doritor să citească pomelnice la 7 dimineața. ”Haideți mă, ce-i așa de greu să citiți, citiți unul!” ridică tonul domnul în liniștea nopții. ”Păi dacă nu e greu, de ce nu o citești tu?” vine răspunsul șugubăț al unuia cu cafeaua deja băută. Tevatură, consternare, nervi…. Până la urmă cel mai deștept cedează și se apucă de citit.  Îmi aud numele și intru. Înăuntru un alt domn stătea lângă un aparat care dădea bonuri de ordine și ni le înmâna în ordinea înmormântării.

Faza doi încheiată cu succes. Am bonul în mână, mărturie a confiscării organizării maselor și transformarea în organizare instituțională. Un succes deplin al unui management orientat pe grija față de cetățean, această noțiune abstractă pe care funcționarul o deservește cu îndatorire și grijă pentru a-și justifica salariul. Dar nu azi.

Așa că ce fac? Pun bonul de ordine bine în portofel, undeva între poza copilului și icoana ce mi-a dăruit-o mama când am plecat de acasă și….. bineînțeles, ați ghicit, forțez mașinuța acasă să-mi duc nevasta și copilul către locurile în care societatea îi trimite de la o anumită oră….. dimineața. Îl imit cu succes pe Schumy și ajung la 8 fără 3 minute înapoi ….. la evidența populației. Deși programul începe la 8 jumate, înăuntru e o casierie a primăriei așa că îți poți plăti acolo taxele necesare. Vreau să mulțumesc (jumătate serios, jumătate în glumă) pe această cale primarului pentru efortul depus în a aduce acolo o casierie. Grija față de întregul popor (a se citi finanțele locale) este deplină, dar ar fi fost mai integrată în peisaj o plimbare de 2 zile pentru plata acestor taxe. Dar dacă e vorba de încasare de bani,  se găsesc soluții. Aici ne-am integrat perfect. În orice. Chiar și în absolut ))

Plătesc fără prea mare greutate, deși casierița dorea să știe inclusiv culoarea șosetelor mele și nu înțeleg de ce. După care…… aștept. Aștept să-mi apară numărul pe un afișaj  și, bineînțeles, mai aștept să iasă din birouri și pe cei pe care soarta i-a născut la o anumită oră dintr-o anumită zi și nu au avut nevoie de număr de ordine la 5 dimineața. Îmi vine în sfârșit rândul și… stupoare ….. ca într-o piesă a lui Caragiale sau într-un banc cu un iepuraș și o cutie de chibrituri mi se reproșează un dosar incomplet. Încerc să zic că pe siteul lor nu scrie așa ceva și nu înțeleg de ce mi se cere…. mi se propune un pariu în care mi se sugerează să citesc  afișierul din antecameră că acolo scrie. Renunț să îl mai informez pe funcționar că suntem în secolul 21 și îi cer politicos să-mi spună de ce acte e nevoie. Le aveam pe toate acasă, bineînțeles, în original și în copie. Așa că ghici ce? Forțez din nou mașinuța acasă știind sigur că Schumi va păli de invidie când va vedea la știrile de la ora 5 cum un nebun gonește nervos prin oraș.

Iau actele, iau mașinuța, o forțez din nou la evidența populației și…… dilemă. Cum să mai intru încă o dată? Lumea își pierduse răbdarea și nu ajunsese încă la stadiul de acceptare, de complacere, de moluscă, când poți să le tai o mână și tot nu simt. Acum erau la stadiul de turmă. Stau și mă gândesc….. în definitiv nu e vina mea. Am făcut așa cum a vrut sistemul….. am venit la 5 și de atunci am transpirat. Nu mi se părea normal să-mi fie rușine din vina sistemului. Și în definitiv aveam număr de ordine, nu? Așa că intru împreună cu o doamnă la același funcționar și aștept liniștit pe scaun să termine cu doamna. După care intru eu la aparat. ”Acum e bine?” întreb cu speranță în glas. ”E bine, dar dacă mă gândesc mai bine era bine și prima dată, nu era nevoie de actele astea.”

Cerul se prăbușește, apele se deschid, în față văd numai roșu. Îmi adun toată voința din mine și stau calm. Să văd terminată o dată treaba asta. Și da…. victorie….. sunt trimis să-mi fac o fotografie.

Sunt momente în viața în care ilarul se împletește cu grotescul și încearcă să se împacheteze frumos, în hârtie colorată cu fundiță roșie. Acel funcționar s-a lăudat, da, fără îndoială, s-a lăudat că are rată a respingerii dosarelor de nuștiu cât la sută. În primul rând nu-mi imaginam că asta ar fi un criteriu. Dar asta e. Una din trei: ori toată populația e proastă, ori nu sunt explicate prea bine exigențele, ori exigențele sunt pe alocuri absurde. Alegeți voi.

AURUL, DOLARII, FRANCII ȘI INVESTITORII

Poți să-i acuzi pe americani de tot ce vrei, dar trebuie să le recunoști două calități: sunt buni în marketing și când fac un lucru, o fac lată de tot. Operațiunea TWIST a bulversat rău de tot piețele. Dar absolut toate piețele. Nu mă pot abține să nu scriu despre asta.

Investitorul este un animal aparte. Este specia ciudată care caută profit, dar în condiții de siguranță. În lume există două mari categorii de investitori pe piață: băncile de investiții și fondurile de investiții. Dacă ați avea munți de bani, către ele v-ați îndrepta cu siguranță. Cum se comportă pe timp de criză? Criza se manifestă prin mari frământări economice, materializate pe grafic prin trenduri. Trendurile sunt generatoare de profit, dar sunt și purtătoare de riscuri. Așa că portofoliile de investiții au cam două părți: una mai puțin riscantă, care e cea mai mare parte, cam 70-80% din total portofoliu, care de obicei se compune din bonduri ale statelor, și safe havenuri. Cealaltă parte e pentru ”joacă”.

Așa cum am mai spus, francul elvețian e unul din safehavenuri. Numai că aprecierea bruscă a dolarului a mai afectat 2 safehavenuri: aurul și argintul. Ajungem la momentul în care investitorii sunt în alertă de gradul I. Acestea se întâmplă chiar în timp ce scriu aceste lucruri. Așa că în aceste momente e o lupta surdă pe forex și pe burse. Francul elvețian și aurul sunt cap de afiș. Sunt vedete. Francul rezistă eroic pe tranșeele săpate cu greu la 1,22 față de euro iar față de dolar a coborât sub liniștea dată de pragul psihologic al lui 0,9. Aurul a căzut la nivelul de 1720 dolari uncia.

Oare cum va arăta piața mâine?

OPERAȚIUNEA TWIST A FOST LANSATĂ. CE DECLANȘEAZĂ EA?

Aseară FED-ul a lansat operațiunea TWIST. Operațiunea TWIST nu este invenția lui Brenache sau a FOMC. Este o invenție de pe timpul mandatului lui Kenedy. Dar ce presupune ea? Ce a lansat aseară FOMC la finalul ședinței?

Odată rezolvată problema stabilității monetare (adică inflația ce a fost o problemă în SUA în prima jumătate a anului), FED-ul încearcă să se implice în dezvoltarea pe termen lung a SUA, prin intermediul politicii monetare. Cum poate face asta? Prin stimularea investițiilor pe termen lung, în special domeniul construcțiilor. Cum poate face FED asta?

S-a ajuns la concluzia că cetățenii SUA scot banii din circuitul economic, slăbind și performanța sistemului bancar. Ei nu mai investesc banii câștigați ci îi păstrează în depozite la bancă (datorită incertitudinii) forțând astfel băncile să plătescă o dobândă pe care nu au cum s-o câștige, piața împrumuturilor fiind în evidentă scădere. Atunci băncile migrează către titlurile de stat care asigură un beneficiu minim și sigur.

FED-ul prin lansarea operațiunii TWIST păstrează ratele dobânzilor pe termen scurt neschimbate și le coboară pe cele pe termen lung. În plus obligațiunile ce ar fi ajuns la maturitate în termen de 6-30 de ani vor fi răscumpărate și vor fi vândute obligațiuni cu maturitate de până în 3 ani, toate aceste mișcări urmând a se finaliza până în luna iunie 2012 și până la concurența sumei de 400 miliarde dolari. În tot acest timp tipografia federală va intra în revizie tehnică.

Toate acestea duc la un dolar mult mai cautat. Și de asemenea fac atractivă investirea lui pe termen lung. Repercusiunile de pe piața valutară (forex) și-au făcut simțită prezența imediat. Euro este acum la minimul ultimelor 7 luni față de dolar și la un maxim de 4,31 față de leu. Francul elvețian s-a depreciat în continuare față de principalele valute. A depășit pragul psihologic de 0,9 față de dolar și cam are drumul deschis către paritate. Față de euro duce puternice bătălii în acea zonă importantă de la 1.23, dorind să se deprecieze mai mult de atât, în ciuda deprecierii euro de pe piețe.

Un foarte curios lucru îl fac aurul și argintul care s-au depreciat serios în ultimele 24 de ore, la ora la care scriu aurul oscilând în zona lui 1750 dolari uncia. O explicație posibilă este creșterea dolarului (cu care este în contrapartidă) precum și  efectul de tăvălug pe care astfel de mișcări îl generează.

Piețele de capital ocupă un rol important în această analiză. Bursele cunosc căderi dramatice. Cele asiatice au închis astă dimineață sesiunile cu pierderi importante, aceleași pierderi importante făcându-și simțită prezența și pe principalii indici bursieri europeni (aproape 4% la această oră). Una din explicații ar fi folosirea cuvintelor cheie ”significant downside risks” din comunicatul de aseară al FED cu referire la piețele de capital, o lume extrem de sensibilă la astfel de expresii. Eu cred că se pune mai multă sare în ciorba europeană. Vom vedea. Nu îmi dau seama care ar fi alte motive ale căderii burselor (inclusiv cea americană).

Voi reveni cu o postare dedicată francului elvețian deoarece merită o analiză mai amănunțită, dar asta atunci când apele vor fi ceva mai limpezi și vor exista mai multe certitudini.

SNB DIVERSIFICĂ REGULA JOCULUI?

”Fuck!!! I`ve lost 2.000 dolars last night” Asta a spus un trader pe unul din forumuri. Și tot asta arată încordarea piețelor.

În dimineața asta la ora 07.00 (GMT+2) francul elvețian s-a mai depreciat cu 100 pipși. Nu cred că SNB nu intervine, însă cred că de data asta lasă și zvonul, teama, să acționeze. PEGul va fi impus  și abia după aia anunțat. Este opinia mea.

Mai există o miză importantă. În jurul valorii de 1,23 există o zonă sensibilă, forexiștii o denumesc în acest caz zonă de rezistență importantă. Cred că SNB dorește să fie sigură că a trecut de această zonă, anunțul venind după aia.

Cert este că le-a mers. Deocamdată. Va exista un moment în care va trebui să iasă la rampă și să spună ce au în intenție. Orice ar avea în intenție, sunt sigur că mișcarea i-a surprins.

Nu sunt nici un susținător, nici un contestatar al BNR. Însă leul a rămas în amorțire până la 08.15 dimineață, imun la mediul internațional. Dacă aș fi cârcotaș, aș spune că BNR și-a băut  întâi cafeaua. Dacă aș fi de-al lor, aș vorbi de necesitatea analizelor care trebuie făcute, importanța susținerii exporturilor și plata ratelor populației.

O fi bine, o fi rău cum a procedat BNR? Nu știu. Dar lipsa mișcării arată cât de importantă e valuta noastră pe piețele externe. Sau brokerul meu îmi  joacă feste? Pe viitor voi profita din această imobilitate.

Dacă BNR nu intervine perechea valutară chf/ron ar trebui să se situee în jurul valorii de 3,4-3,45. Asta și dacă calculele mele sunt corecte. Dar sunt mulți de ”dar” și ”dacă” pe traseu…. mai e drum lung până acolo.

SNB NE SURPRINDE CU UN NOU PEG LA 1,25 FAȚĂ DE EURO????

Două siteuri care au tangență cu lumea finanțelor (twitter și talking-forex) aruncă amândouă în același timp (acum o oră jumătate) bomba sub formă de zvon: SNB se pregătește de peg pe euro la 1.25.

Nu asta m-ar fi surprins. Cumva ar fi fost în trendul știrilor economice proaste despre economia elvețiană, toate având cauza deflația. M-a surprins agitația de pe piețe. Francul s-a depreciat rapid cu 100 pipși într-o oră, ajungând la 1.2150. Mi-e foarte greu să-mi imaginez haosul și panica de pe această pereche valutară. Cred că este pentru prima oară când am văzut atât volatilitatea cât și volumul la cote ridicate. E fantastic.

Mai mult decât atât a arătat nervozitatea existentă pe piețe în jurul francului elvețian. Investitorii pe termen lung încă sunt pe plus pe franc, dar sunt cu ochii ca pe butelie. Cred că incertitudinea îi omoară. Ca să devalorizezi francul cu 100 de pipși e nevoie de milioane de euro pe pips probabil.

Care a fost prima mișcare mai interesantă? Aurul a sărit enorm de mult, drept dovadă că cei ce s-au săturat de incertitudinea francului deja au făcut un pas. Iar ceea ce Kweku Adoboli a pățit a pus muuuulți traderi de pe la marile firme și bănci în gardă.

Să așteptăm și să vedem.