PIAȚA SE MIȘCĂ. OARE CA SĂ SE AȘEZE MAI BINE?


Astăzi nu voi lansa speculații. Azi doar voi comenta.

Aurul a spart rezistența de la 1720 transformând-o în suport și ajungând la 1740 dolari uncia la ora la care scriu. Pun această mișcare mai mult pe seama devalorizării dolarului american decât pe seama aprecierii aurului în sine. Argintul a urmat și el același grafic având aceeași creștere procentuală.

Interesantă este evoluția parității euro dolar unde există o mișcare de 200 pipși bullish ceea ce înseamnă că deciziile luate ieri la summitul european marchează cel puțin un balon de oxigen dat economiei europene. Nu mă pot opri însă să nu remarc comentariile din presa americană și britanică …… hai să zicem pesimiste….. care pun această creștere într-o cauzalitate conjuncturală. Este clar, dolarul se devalorizează, iar rezolvarea (măcar parțială) a problemelor europene le readuc în discuție pe cele americane în valoare de 14.000 miliarde dolari. Este clar că economia americană se află la răscruce, iar această perdea de fum creată în jurul bondurilor europene nu mai rezistă mult….. se destramă. Dar am promis că mă abțin de la comentarii. :))

Celelalte valute au oscilat în rangeul lor normal și așteaptă evoluțiile principalelor perechi cheie de pe piață.

Piața bursieră a marcat azi creșteri spectaculoase, Europa fiind azi vedeta. Stoxx50-ul a crescut cu 6,08%, Dax-ul cu 5,35% iar FTSE cu 2,89. Indicii americani au marcat creșteri și ei în medie de 3%, ședința de tranzacționare mai având cam o oră până la închidere la ora la care scriu.

Indicele de volatilitate, volx, a ajuns azi la valori pe care le vezi greu în piață. Ultimele 7 ore a ajuns la valoarea de 26, ceea ce dă o imagine a volumelor ridicate care se tranzacționează acum.

Petrolul crește și el ușor, spărgând rezistența de la 111 dolari barilul, fără o consolidare serioasă deasupra acestei valori. Această mișcare ușoară a prețului petrolului, lipsa de reacție mai amplă la evenimentele de azi, mă fac să-mi ridic semne de întrebare serioase. Ori prețul era deja apreciat în așteptarea evenimentelor de ieri, ori reacționează mai greu așteptând comenzile din economie, ori OPEC-ul a sporit producția preîntâmpinând creșterea prețului la solicitarea occidentului.

Un indicator serios al revigorării economice va fi deprecierea safe havenurilor, cu cei 4 exponenți cheie de care am mai vorbit. Și în primul rând francul francez. Nu mă aștept la revigorarea pieței imobiliare în curând, încrederea în viitor a populației și capitalizarea ei fiind pe unul din ultimele locuri din listele de priorități actuale ale guvernelor. Pe bună dreptate.

Nu cred că ieșirea din această criză se va face în modul clasic printr-un boom economic, printr-o creștere spectaculoasă ca amploare și ca timp. Pentru că asistăm la o criză complexă. Această criză se manifestă asemeni mai multor boli într-un organism bolnav, boli ce parțial au aceleași simptome. Pe măsură ce bolile se vor vindeca rând pe rând, organismul se a simți, treptat, mai bine. Deci mă aștept la creșteri ale economiilor mondiale ”umane”, cu procente exprimate cu o singură cifră, având ca motor noile tehnologii și  cercetarea.

Leul nostru a prins momentul prielnic și se apreciază față de euro (deci cam față de toate valutele), pe fondul aprecierii euro de azi. Însă mișcarea e de mică amploare și dă o foarte mică gură de oxigen presiunii inflaționiste de la noi. Interesant este comentariul Guvernatorului băncii noastre centrale, Mugur Isărescu, care mai emite un semnal contradictoriu. Vorbind despre lipsa economisirii populației în bănci (care din punct de vedere al teoriei economice dă puterea investițională în economie) domnia sa reclamă necesitatea substituirii acesteia din exterior, vorbind astfel de un dezechilibru macroeconomic. Tradus mai pe românește, BNR recunoaște că sărăcia populației conduce la dezechilibre macroeconomice.  Dar tot dumnealui vorbea cu alte ocazii despre necesitatea reluării creditării, adică de necesitatea reluării consumului. Însă subalterni ai domniei sale vorbesc despre presiunea asupra bugetului și importantele dezechilibre pe care le-ar aduce eventualele creșteri cu cheltuielile salariale. Cred că o linie unitară ar fi de dorit, nu una conjuncturală.

Anunțuri

PUNCT IMPORTANT


Cred că suntem într-un moment important al evoluției finanțelor mondiale. Cred că lumea și-a definit, măcar în parte viitoarea construcție. Măcar și-a făcut o reajustare a planurilor. Iar în centrul întregii reconstrucții mondiale cred că se află Germania și Franța.

Astăzi cred că actorii importanți și-au dat seama unde vor să ajungă. Toți. Pentru că finanțiștii europeni s-au întâlnit și au discutat. Cred în unitatea europeană. Cred în construcția europeană. Și nu cred că statele stau strâns unite sub pălăria europeană din convingere, ci din teamă. Și-au dat seama că sunt prea mici pentru un război atât de mare. Drept dovadă e votul din parlamentul slovac. S-a votat de 3 ori până a ieșit DA-ul ce trebuia. Mi s-a părut ilar.

Cred că toată incertitudinea europeană este indusă pentru ajustarea construcției șandramalei. Iar cel ce stă pe jilț spune că nu e bine construită, așa că criza mai durează până se reașază clădirea.

Economia Germaniei duduie la propriu. Aproape la fel și cea a Franței. Datoria Greciei e 3% din PIB-ul european. Hai să fim serioși. E chiar o așa mare problemă??????? Italia, deși cu probleme de bugetare, nu cred că se află într-o groapă așa de mare. Mai ales că zilele lui Berlusconi sunt numărate. Iar Spania face pașii care trebuie în lupta cu deficitul. Iar BCE cumpără obligațiuni italiene și spaniole pe bandă rulantă. Europa nu are probleme insurmontabile. Puse în paralel pe hârtie cu cele europene, problemele americane sunt muuuuuult mai mari. Poate chiar programata retragere din Irak vorbește despre ele. De ce ar părăsi americanii o zonă plină de petrol? Oare se bazează atât de mult pe petrolul canadian? Sau vor să scoată din mânecă un alt as, și anume o nouă tehnologie?

Cred în lupta care se dă în finanțele mondiale. Cred în opinia conform căreia un război convențional costă prea mult și nu mai rentează, așa că statele, pe lângă o armată profesionistă păstrată cu scop de descurajare, are mai mult nevoie să angajeze finanțiști pricepuți. Mai mult ca niciodată. Un stat care nu are finanțiști pricepuți își pierde independența REALĂ inimaginabil de repede. Acel stat devine un stat de sclavi care muncește la bunăstarea altuia. Iar armele se găsesc în capital și în relațiile internaționale.

Să sperăm că va fi de bine.

”Huidu a împărțit România în două”


Am văzut știrea asta scrisă mare la un post de televiziune național. Și formatorii de opinie (ăia pe care îi defineam eu într-o postare trecută) discutau despre asta.

Nu m-am putut abține să nu mă întreb mirat: ”A împărțit România în două …..  între ce și ce?” Nu am putut să găsesc altă traducere decât următoarea: ”să aplicăm legea sau nu?” Nu mi se pare normal ca într-o țară presupus democratică să ne mai întrebăm așa ceva, indiferent de nuanța care o va avea textul întrebării și indiferent despre cine e vorba. Nu am stabilit noi prin constituție că legea e mai presus de orice? Chiar trebuie să ne îndreptăm către o țară a lumii a treia unde legea se aplică în funcție de audiență și contul din bancă?

Nu îi fac apologia lui Huidu, nici nu vreau să-l critic. Nu afirm că e vinovat sau nu. Nu am dreptul ăsta. Nu am nici cum să fac asta. Nu am cunoștințele, informațiile și competența pentru așa ceva. Sunt alții acolo care trebuie să facă așa ceva. Eu pot doar (în calitate de cetățean) să mă întreb dacă legea a fost aplicată sau nu. Iar dacă nu a fost aplicată să mă întreb dacă există mecanisme și oameni capabili să facă aceste mecanisme funcționale. Așa că:

”să-l iertăm sau nu?” ”E băiat bun, e de-al nostru.” ”Nu, nu a fost vina lui, a derapat mașina la 30 km la oră.” ”S-a întors în spate către fiul lui și a tras de volan.” ”Merită….. nu merită……e teribilist……. e un geniu al televiziunii”

Oare toate aceste întrebări sunt cele corecte????? Cum era? Pentru a avea răspunsurile corecte trebuie să punem întrebările corecte, nu?

Strict autentic românesc


A venit și momentul ăla de coșmar în care a trebuit să-mi iau inima în dinți și să merg la șef să-i cer o zi liberă. ”La ce-ți trebuie?” mă întrebă el cu autoritatea impusă de fișa postului…… ”Trebuie să-mi schimb buletinu`.” am zis gândind că nu ajunge doar explicația asta și trebuie să mai argumentez.

Brusc fizionomia lui se schimbă și am văzut cum un val de milă i se așterne pe față. ”Du-te, dar să-ți explic cum merge treaba pe acolo….”

Dacă ar fi fost un șef de ăla rău, care să-i chinuie pe cel de sub el din reflex sau din plăcere sunt sigur că ar fi zâmbit cu gura până la urechi și mi-ar fi spus cu plăcere sadică….. ”Du-te, ia-ți cât timp ai nevoie”… și apoi în gând ”Au ăia metode să te chinuie mai cizelate decât pot să-mi imaginez eu.”

Așa că urmez sfatul șefului și înarmat cu o zi liberă și un dosar plin cu de toate documentele mă trezesc la patru jumătate, mă îmbrac rapid și forțez mașinuța până în fața evidenței populației unde un nenea zgribulit stătea și privea în gol în noapte în așteptarea …… orei 7. Era clar că era venit de pe undeva din jurul orașului. Îl întreb de o listă (așa cum mă învățase șefu`…. să-i dea Dumnezeu sănătate) și, spre surprinderea mea scoate o coală de hârtie cu formă nedefinită și un creion chimic!!!!! (se mai găsește așa ceva?????) și mă pune să-mi trec numele pe listă. Eram numărul curent douăzecișiceva. La ora 5 dimineață. Douăzecișiceva. Ok. Îmi trec stoic numele, și îmi forțez mașinuța înapoi până acasă.

La 6 și jumătate, tot stoic, îmi forțez din nou mașinuța la evidența populației. Așa primisem instrucțiuni. Trebuia la 7 să fiu acolo. Ajung pe la 7 fără 10 și aștept. Ce? Aștept doi domni din sediu să deschidă ușa. Spun domni pentru că așa se purtau. Domnește. Ei domni, noi negrii de pe plantație. Dar surpinzător e motivul deschiderii ușii.

La 7  deschide unul din ei ușa și cere lista. ”Ați făcut listă???” ”Da, cum să nu!” vine îndatoritor răspunsul. ”Păi citiți unul lista și intrați cum vă auziți numele.” Liniște. Nimeni nu se arată doritor să citească pomelnice la 7 dimineața. ”Haideți mă, ce-i așa de greu să citiți, citiți unul!” ridică tonul domnul în liniștea nopții. ”Păi dacă nu e greu, de ce nu o citești tu?” vine răspunsul șugubăț al unuia cu cafeaua deja băută. Tevatură, consternare, nervi…. Până la urmă cel mai deștept cedează și se apucă de citit.  Îmi aud numele și intru. Înăuntru un alt domn stătea lângă un aparat care dădea bonuri de ordine și ni le înmâna în ordinea înmormântării.

Faza doi încheiată cu succes. Am bonul în mână, mărturie a confiscării organizării maselor și transformarea în organizare instituțională. Un succes deplin al unui management orientat pe grija față de cetățean, această noțiune abstractă pe care funcționarul o deservește cu îndatorire și grijă pentru a-și justifica salariul. Dar nu azi.

Așa că ce fac? Pun bonul de ordine bine în portofel, undeva între poza copilului și icoana ce mi-a dăruit-o mama când am plecat de acasă și….. bineînțeles, ați ghicit, forțez mașinuța acasă să-mi duc nevasta și copilul către locurile în care societatea îi trimite de la o anumită oră….. dimineața. Îl imit cu succes pe Schumy și ajung la 8 fără 3 minute înapoi ….. la evidența populației. Deși programul începe la 8 jumate, înăuntru e o casierie a primăriei așa că îți poți plăti acolo taxele necesare. Vreau să mulțumesc (jumătate serios, jumătate în glumă) pe această cale primarului pentru efortul depus în a aduce acolo o casierie. Grija față de întregul popor (a se citi finanțele locale) este deplină, dar ar fi fost mai integrată în peisaj o plimbare de 2 zile pentru plata acestor taxe. Dar dacă e vorba de încasare de bani,  se găsesc soluții. Aici ne-am integrat perfect. În orice. Chiar și în absolut :)))

Plătesc fără prea mare greutate, deși casierița dorea să știe inclusiv culoarea șosetelor mele și nu înțeleg de ce. După care…… aștept. Aștept să-mi apară numărul pe un afișaj  și, bineînțeles, mai aștept să iasă din birouri și pe cei pe care soarta i-a născut la o anumită oră dintr-o anumită zi și nu au avut nevoie de număr de ordine la 5 dimineața. Îmi vine în sfârșit rândul și… stupoare ….. ca într-o piesă a lui Caragiale sau într-un banc cu un iepuraș și o cutie de chibrituri mi se reproșează un dosar incomplet. Încerc să zic că pe siteul lor nu scrie așa ceva și nu înțeleg de ce mi se cere…. mi se propune un pariu în care mi se sugerează să citesc  afișierul din antecameră că acolo scrie. Renunț să îl mai informez pe funcționar că suntem în secolul 21 și îi cer politicos să-mi spună de ce acte e nevoie. Le aveam pe toate acasă, bineînțeles, în original și în copie. Așa că ghici ce? Forțez din nou mașinuța acasă știind sigur că Schumi va păli de invidie când va vedea la știrile de la ora 5 cum un nebun gonește nervos prin oraș.

Iau actele, iau mașinuța, o forțez din nou la evidența populației și…… dilemă. Cum să mai intru încă o dată? Lumea își pierduse răbdarea și nu ajunsese încă la stadiul de acceptare, de complacere, de moluscă, când poți să le tai o mână și tot nu simt. Acum erau la stadiul de turmă. Stau și mă gândesc….. în definitiv nu e vina mea. Am făcut așa cum a vrut sistemul….. am venit la 5 și de atunci am transpirat. Nu mi se părea normal să-mi fie rușine din vina sistemului. Și în definitiv aveam număr de ordine, nu? Așa că intru împreună cu o doamnă la același funcționar și aștept liniștit pe scaun să termine cu doamna. După care intru eu la aparat. ”Acum e bine?” întreb cu speranță în glas. ”E bine, dar dacă mă gândesc mai bine era bine și prima dată, nu era nevoie de actele astea.”

Cerul se prăbușește, apele se deschid, în față văd numai roșu. Îmi adun toată voința din mine și stau calm. Să văd terminată o dată treaba asta. Și da…. victorie….. sunt trimis să-mi fac o fotografie.

Sunt momente în viața în care ilarul se împletește cu grotescul și încearcă să se împacheteze frumos, în hârtie colorată cu fundiță roșie. Acel funcționar s-a lăudat, da, fără îndoială, s-a lăudat că are rată a respingerii dosarelor de nuștiu cât la sută. În primul rând nu-mi imaginam că asta ar fi un criteriu. Dar asta e. Una din trei: ori toată populația e proastă, ori nu sunt explicate prea bine exigențele, ori exigențele sunt pe alocuri absurde. Alegeți voi.