Redistribuirea sociala – funcție a statului


Știu că sună a titlu de prelegere universitară. Dar ne influențează atât de mult viața încât se merită discutată.

 

Statul are rolul de a aduna și gestiona. Impozitele, dările, taxele și alte venituri pe care statul le colectează contribuie la oala comună, la bogăția unei națiuni. Cât de mult strânge statul este o poveste în sine. Aici vorbim de economia gri, vorbim de cote de impozit, de administrarea companiilor de stat și de multe altele, inclusiv de politica externă și de implicarea armatei în teatre de operații.

Ce face statul cu acei bani……. e subiectul pe care vreau să-l abordez.

 

Voi aborda statele dezvoltate ale lumii pentru că monedele lor naționale le vedem pe grafic. (nu pe cele precum ale Botsuanei, de exemplu). Am remarcat între statele bogate cel puțin 2 abordări care au tendința de a polariza.

 

O prima abordare este cea antreprenorială. În acest caz funcția socială a statului este redusă la minim. Logica statului este că te ajut să faci bani și să-ți porți singur de grijă. Exponentul de bază al acestei abordări este reprezentat de SUA. Încurcați de lipsa măsurilor sociale am putea vorbi și de Asia (sunt state care nu au sisteme de pensie), dar faptul că statul nu totee susține social, nu înseamnă că te ajută să faci și bani. În aceste state cu o redistribuire socială de tip antreprenorial copiii sunt învățați de mici să se descurce, este încurajată inițiativa, e normal să vorbești fără constrângeri despre ce-ți permiți să faci și ce nu. E sistemul în care îți dorești să fii patron. E sistemul în care cel ce te angajează te întreabă ce poți face pentru el, nu ce diplomă ai. Avantajul / dezavantajul unui astfel de stat este că e bine atunci când lucrurile merg bine și e rău atunci când lucrurile merg rău. Acest lucru se vede acum în SUA când, activitatea multor asociații care luptă foamea este intensă. Feeding America, de exemplu, se laudă că a asigurat hrană pentru 37 milioane de americani, mai mult de 10% din populația SUA în anul 2010.

 

O a doua abordare este cea socială. Sunt state în care vectorul social are o prezență puternică. Printre altele statul are rol de Robin Hood, adică ia de la bogați și dă la săraci prin cote de impozitare progresive, în funcție de suma de impozitat. Exponentul de bază al acestei abordări este (culmea) vecin cu SUA …. e vorba de statul canadian Quebec, urmat de țările europene din zona scandinavă. Vorbim de state cu o concurență mai puțin accentuată, în care locuitorii duc o viață mai boemă. Statul are însă presiuni mari, are nevoie de mulți bani pentru a susține populația doritoare de nivel de trai. Fragilitatea asigurării acestui nivel de trai este principala hibă a acestui sistem, împreună cu slăbirea capacității concurențiale a firmelor proprii printr-o impunere ridicată.

 

Bineînțeles că nu există aceste sisteme în formă pură. În orice țară există nuanțe care variază în timp și în funcție de culoarea partidului de la putere. Nu știu să se fi organizat vre-un referendum pe undeva care să aibă ca scop abordarea unuia sau altuia din sisteme. Însă aceste sisteme evidențiază un sistem de legi, evidențiază trăsături psihologice colective, pot fi o piesă în puzzelul care se cheamă analiza fundamentală în forex. Cât de mult acoperă această piesă….. voi alegeți.

GERMANIA E……… GERMANIA


Și o spun cu admirație. Nu am cum altfel după ziua de astăzi. Pe fondul datoriilor imense acumulate de statele întregii lumi, iese și Germania la rampă să împrumute aproape 3 miliarde euro cu scadența la 6 luni. Dobânda la aceste bonduri se obține liber pe piață. Ce dobândă obține Germania? -0,012%. Adică cei ce au împrumutat bani Germaniei au plătit și onoarea de a face acest lucru oferind dobândă Germaniei. E un gest rarisim pe piețele de capital și apare în momente delicate.

Această dobândă negativă a oprit practic căderea euro față de dolarul american. Nu știu dacă asta a dorit, dar asta a făcut. E un semn bun și rău în același timp. E un semn bun pentru că arată că zona euro are un pilon stabil iar exporturile noastre românești sunt la adăpost. Rea e lipsa alternativelor pe care o arată această migrare a capitalului. Practic bondurile nemțești cu termen la 6 luni sunt cel mai sigur loc de a plasa banii, dobânda negativă fiind o plată pentru siguranța oferită. Arată că investitorii sunt puternic debusolați. Arată lipsa încrederii și teama plasării capitalului. Iar o investiție este, în primul rând, o chestiune de încredere.

TOTUȘI SE PARE CĂ RĂUL SE VA PRODUCE


Nu am putut să nu trec cu vederea mișcările ciudate de pe piețele de capital de săptămâna aceasta. Hai să le enumăr rapid:

  1. Pe piața FOREX: aprecierea bruscă a dolarului american și a yenului japonez. Yenul s-a ținut mai bine în frâu, intervenția BOJ fiind totuși evidentă pe grafic. Însă s-au apreciat simțitor față de principalele valute. Mulți traderi vorbesc de fapt despre o depreciere a euro. Cred ca există și ea, dar nu la o astfel de amplitudine ca cea marcată pe pereche euro/dolar. Euro, deși neoficial, are în spate și susținerea economiilor membre UE dar nemembre ale zonei euro. Mai important, are și sprijinul elvețian. Vestea că dolarul și yenul se apreciază nu are cum să fie una bună întrucât cele 2 țări au de rambursat anul acesta sume record. SUA 2.800 miliarde dolari, Japonia 3.000 miliarde. Ori o apreciere a monedelor în care e exprimată datoria înseamnă un efort economic mai mare pentru a face rost de acele sume și a le plăti.
  2. Aprecierea bruscă a aurului, mai puțin a argintului, și a petrolului. Prețurile lor sunt exprimate în dolari. Deși constatăm o apreciere a dolarului, constatăm o apreciere suspectă și a acestor metale, apreciere ce ar putea semăna cu o retragere spre safehavenuri, dacă nu am vorbi și de aprecierea petrolului, apreciere care măcar teoretic înseamna o cerere în creștere.
  3. Trendul pozitiv pe care începutul acestui an l-a adus pe burse, cu o ușoară corecție astăzi. Acest trend coroborat cu creșterea prețului petrolului putea duce la un semn de însănătoșire economică mondială.
  4. Scăderea indicilor legați de volatilitate. Acești indici scăzuți duc la concluzia logică că volumele tranzacționate pe piețe sunt în creștere ceea ce duce la o creștere a încrederii în mediul economic.

Toate de mai sus duc la concluzia logică că piețele reacționează pozitiv la stimularea economică mondială. De fapt economia mondială merge, nimeni nu a negat asta. Ceea ce nu merge e legat de finanțele mondiale, acumularea datoriilor. Acesta va fi cercul vicios din care economia americană și japoneză trebuie să iasă. Creștere economică și mediu economic sănătos, aprecierea monedelor naționale, o creditare deja ajunsă la limita inferioară a dobânzilor, sume mari de rambursat în valute deja apreciate. De asta spun că acest cerc vicios va menține economia mondială, nivelul nostru de trai, cu capul la cutie, până la ieșirea din această spirală.

Să dea Dumnezeu să greșesc.

SCENARIU APOCALIPTIC


Americanii au votat pe 3 august 2011 extinderea posibilității împrumuturilor guvernamentale până la 120 %. Aveți idee care sunt șansele ca această datorie să fie achitată? Ce trebuie să facă americanii pentru așa ceva? Care sunt soluțiile de ieșire? Sunt extrem de limitate și pot include și variante mai puțin pacifiste. Una peste alta 2012 pare să aducă o apocalipsă din punct de vedere financiar. Piețele financiare se pot prăbuși. Nu sunt un alarmist. Dar încep să cred că până când sistemul financiar (așa cum îl știm noi) nu se prăbușește,  nu cred că vom avea o ieșire reală din criză. Datoriile statelor sunt efectul acumulării temporale iar dobânda ce o poartă mărește efectul de bulgăre.  Pentru plata lor s-ar putea să fie nevoie de un timp dublu de sacrificii din partea populației statelor. Iar aceste sacrificii s-ar putea să aducă după sine tensiuni sociale.

Poate populația nu va fi dispusă să înțeleagă și să accepte faptul că toate aceste împrumuturi trebuiesc plătite. Populația s-ar putea să nu fie de acord că aceste împrumuturi a dus la nivelul lor de viață actual. În aceste condiții premisele unor tensiuni sociale de durată sunt așezate. Tensiuni ce vor scumpi creditarea și vor agrava efectul de bulgăre.

China are și ea problemele  ei financiare. Bula imobiliară e pe cale să explodeze și la ei. Asia, cu toată lipsa presiunii sociale pe bugetele naționale, ar putea să intre în recesiune serioasă cu efecte sociale devastatoare. Reașezarea marilor averi mondiale are potențial violent iar nevoia de a mânca s-ar putea să ne facă mai îndepărtat al doilea război mondial cu învățămintele lui. Prăpastia religioasă s-ar putea mări, având potențial de marketing de război. Vechile răni interstatale ar putea ieși la iveală punând și mai multă presiune.

E un scenariu apocaliptic și voit agravat. Însă spirala care ar putea fi formată din această criză, întocmai ca un ciclon, ar putea fi ireversibilă și ar putea avea efecte devastatoare asupra noțiunii de civilizație, așa cum o cunoaștem noi. E un scenariu (așa cum spuneam) apocaliptic, dar pentru simplul fapt că are alocat un procent de probabilitate trebuie luat în calcul.

De ce dau toți în euro?


Nu am mai postat nimic în ultima vreme. Am fost ceva ocupat, am muncit ceva mai mult la anumite proiecte, iar timpul liber l-am dedicat odihnei și familiei. Însă nu pot să mă abțin să nu comentez subiectul asta. Îl constat ca atitudine în literatura economică de specialitate din întreaga lume și nu pot pricepe cine și ce are de câștigat din asta.

Nu știu nici eu concret. Dar pot încerca ceva răspunsuri.

CINE ATACĂ EURO? Atacurile vin din două direcții. Dinspre SUA (incontestabil, un pol al puterii financiare mondiale) și Marea Britanie (un alt pol financiar a cărui putere și influență în fostele colonii nu știu cât de mult a scăzut).

PRIN CE CANALE VIN ATACURILE? Ca un simplu și mic actor pe piața de capital nu pot vorbi decât despre ceea ce este vizibil. Din presă. Constat o atitudine părtinitoare din partea anumitor cotidiene cu largă circulație. Adică în loc să folosească expresii sau conjuncții ce ar trebui să ofere posibilități, au un ton alarmant ce doreste sa creeze o stare de spirit.

STARE DE FAPT: Se bate atâta monedă pe iminenta ieșire a Greciei din zona euro. E un an acuși. Dar datoria Greciei e de doar 2-3 % din PIB-ul european. S-a vorbit de criza irlandeză, spaniolă, portugheză. Fiecare din ele trebuia să răstoarne euro. Nu s-a întâmplat încă. Acum e criza italiană. Nimeni nu vorbește de datoria de 14.000 de miliarde de dolari a SUA și de faptul că în 2012 trebuie să înapoieze 2.800 miliarde dolari din ea. Japonezii 3.000 de miliarde dolari. Iar creditarea statelor e tot mai scumpă.

Însă e mult mai ușor a crea o perdea de fum. Europa a fost ”bătrânul” continent dintotdeauna. Există un complex american pe această tema. E cam și cum ai privi un colos invidiat de mult cum se prăbușește. Același complex e si peste Canalul Mânecii. A existat dintotdeauna o distanțare rece și calmă de acolo.

Nemții fac ceea ce trebuie. Tac și fac. Criza le convine de minune și le aduce creștere economică. Lor și celor deștepți din zona lor de influență. Materia primă, semifabricatele, forța de lucru ieftină, combinată cu tehnologia și mentalitatea workalchoolică sunt un loz câștigător.

Așa că nu se știe până la urmă cine va avea de câștigat de pe urma crizei economice. Euro, deși slăbit și (foarte grav) nedublat de o politică fiscală unitară, pare să reziste, iar semnalele economice ale statelor ce-l susțin par să fie satisfăcătoare, dar mult mai bune decât ale celor nord americane. Să sperăm că recesiunea va lua sfârșit fără a aduce cu sine și alt fel de confruntări de pe alte tărâmuri (social sau – Doamne ferește – militar).