BRICS își face FMI-ul său


Ce înseamnă BRICS? E organizația care reunește sub aripa sa valul de țări care sunt în curs de dezvoltare. Dar sunt deja dezvoltate. E un fel de organizație a nemulțumiților a căror voce nu se face îndeajuns auzită pe plan mondial. Și s-au gândit că vocea lor unită se aude mai departe.

BRICS are în compunere următoarele țări: Brazilia, Rusia, China, India, Africa de Sud. Personal nu văd rolul și locul Africii de Sud în toată această combinație mai ales datorită tradiției anglofone și olandeze, dar nu sunt un mare expert în această temă. Cert este că această organizație reunește tot ceea ce își poate dori o organizație. Resurse naturale (Rusia, China, Brazila), putere militară (Rusia, China și India fiind puteri nucleare), resurse financiare (China), resursa demografică (China și India), acces la programe spațiale (Rusia și China). Însă ceea ce este foarte important, într-o perioadă în care statele dezvoltate ale lumii au datorii uriașe, aceste țări finanțează aceste datorii și au ritmuri de creștere economică amețitoare.

Săptămâna trecută au decis să-și facă banca lor comună. Cu alte cuvinte o palmă chinezească peste obrazul FMI. Iar chinezii pun mare preț pe cinstea obrazului.

Vom vedea cum va evolua situația. Cert este că viitorul planetei fără a lua în considerare BRICS ar fi o greșeală imensă. Doar concentrează peste o treime din populația planetei, nu?

Anunțuri