REVOLUȚIA CULTURALĂ ȘI EVOLUȚIA ECONOMICĂ


Zilele astea, într-un interviu pe CNN George Soros, marele finanțist și vizionar american de origine maghiară punea o problemă foarte interesantă. Afirma că 30% din totalul veniturilor din SUA merg în sectorul financiar (a se face deosebire între sectorul financiar și cel bancar, cel de-al doilea fiind inclus în primul). Ridica întrebarea: cum se face că acest sector contribuie cu mai puțin de 30% la veniturile statului? Să nu uităm că sectorul financiar din SUA este cel mai dezvoltat din lume, bursa din New York având rulaje zilnice de 9 miliarde dolari, pe locul doi fiind cea din Londra cu 3-4 miliarde de dolari.

Acum două săptămâni un lider sindical francez punea în discuție o problemă asemănătoare, nivelul la care a ridicat el discuția cu moderatorul român (care abia făcea față) fiind unul pe care nu-l vom vedea cu siguranță la omologii români în acest deceniu. El punea aceeași întrebare cu Soros, dar formulată altfel: ”de ce capitalul este impozitat atât de puțin, iar munca atât de mult???”. Cei care își mai aduc aminte de manualul de economie politică din clasa a XI-a vor ști că pe lângă pământ (resurse), munca și capitalul sunt factorii de producție tradiționali, dar foarte importanți, în egală măsură. Unul fără altul nu se poate.

Criza de azi își are originile în mișcările de eliberare spirituală (denumire concepută ad-hoc) din anii 60-70 din secolul trecut. Libertatea de a fi așa cum dorești, dorința de eliberare de dogmele și rigorile religioase, condamnarea limitelor societății, toate au avut, pe lângă efectele culturale pozitive, un efect economic negativ. Au fost trăgaciul unei spirale cu efecte negative ale cărei consecințe le vedem azi. Această eliberare spirituală combinată cu procesul tehnologic au dus la crearea unei economii bazate în principal pe dorință, nu pe putință, au forțat politicienii statelor să fie în concordanță cu aceste miscări, a le acorda libertăți economice tot mai mari, fără fundament economic adecvat.

Toată această libertate spirituală s-a manifestat și în domeniul economic. Consumatorul de rând și-a spus ”Dacă vreau, pot….. iau un credit.” Nu a pus de acord dorința cu putința. Conceptul de economisire a dispărut, lozincile de genul ”azi la CEC un leu de pui, mâine el va face pui” au dispărut, băncile și fondurile de investiții având acum capitalul necesar pentru a acorda împrumuturi. Băncile de investiții au ajuns la concluzia că mai rentabil și mai sigur este să finanțezi deficitul unui stat, nu să riști banii pe bursă sau în cine știe ce investiții. Economia a ajuns să fie dependentă de credit, de consum, de venitul populației. Inovația (consecință a concurenței și a consumului) a ajuns să fie atât de prezentă în economie încât ciclul de viață al produsului a devenit extrem de scurt, iar acolo unde se putea, era făcut să fie scurt (produse gândite să funcționeze o anumită perioadă). Rata de înjumătățire a informațiilor a atins cote record pe toate palierele științei. Principala preocupare a firmelor, a marketingului a fost (mai nou) să creeze nevoia, nu doar să o identifice.

Pe burse în anii 80-90 erai foarte bun dacă erai tot timpul dispus să cumperi. Logica contului de profit și pierdere, dorința de atragere de acționari (capital) au forțat firmele la acțiuni câteodată disperate. Toate acestea conviețuiau cu reclamele ce te îndemnau să fii liber, ce te învățau că ești propriul stăpân, că poți face orice dorești, oriunde și oricând poftești.

A sosit data scadenței. Data la care atât pentru populație, dar mai ales pentru state rata împrumutului plus rata dobânzii este nesustenabilă. Politicienii trebuie să găsească rapid soluții. Soluții să atragă capitalul care generează surplusul ce le permite să iasă din spirala datoriei. Așa că îl atrag cum pot, în primul rând impozitându-l cât mai puțin. Au nevoie de el mai mult ca niciodată. Individul este pe locul doi. Individul nu mai are libertăți acum. Individul are datorii și îndatoriri. Toat acest transfer de mentalitate colectivă se face dureros pe alocuri, cu revolte și mișcări sociale. Nu este cetățean care să scape netaxat.

Așa că mă aștept, în acest moment, ca intelectualul, cel ce ilustrază cât mai fidel această stare de fapt, să vibreze în rezonanță cu noua stare. Mă aștept ca mișcarea de propagandă să preaslăvească munca, datoria și îndatoririle mai presus de liberate, întrucât nevoia marii finanțe mondiale este de a culege roadele îndatorării de peste 20-30 de ani a statelor și populației. Nu mai au cum vinde credite acum. Nu mai au cui. Nici statelor, nici populației. Așa că ei trebuie să recupereze ceea ce au dat deja. Plus dobândă. Mă aștept să apară filme axate pe această idee, mă aștept ca industria muzicală și industria reclamelor să facă această tranziție.

Generația noastră suntem una de sacrificiu. Suntem una care trăiește într-un blestem chinezesc: trăim vremuri interesante. Trebuie să platim datoriile altora: ale părinților, ale clasei politice, ale noastre. Să sperăm că vom face față.

Anunțuri

Redistribuirea sociala – funcție a statului


Știu că sună a titlu de prelegere universitară. Dar ne influențează atât de mult viața încât se merită discutată.

 

Statul are rolul de a aduna și gestiona. Impozitele, dările, taxele și alte venituri pe care statul le colectează contribuie la oala comună, la bogăția unei națiuni. Cât de mult strânge statul este o poveste în sine. Aici vorbim de economia gri, vorbim de cote de impozit, de administrarea companiilor de stat și de multe altele, inclusiv de politica externă și de implicarea armatei în teatre de operații.

Ce face statul cu acei bani……. e subiectul pe care vreau să-l abordez.

 

Voi aborda statele dezvoltate ale lumii pentru că monedele lor naționale le vedem pe grafic. (nu pe cele precum ale Botsuanei, de exemplu). Am remarcat între statele bogate cel puțin 2 abordări care au tendința de a polariza.

 

O prima abordare este cea antreprenorială. În acest caz funcția socială a statului este redusă la minim. Logica statului este că te ajut să faci bani și să-ți porți singur de grijă. Exponentul de bază al acestei abordări este reprezentat de SUA. Încurcați de lipsa măsurilor sociale am putea vorbi și de Asia (sunt state care nu au sisteme de pensie), dar faptul că statul nu totee susține social, nu înseamnă că te ajută să faci și bani. În aceste state cu o redistribuire socială de tip antreprenorial copiii sunt învățați de mici să se descurce, este încurajată inițiativa, e normal să vorbești fără constrângeri despre ce-ți permiți să faci și ce nu. E sistemul în care îți dorești să fii patron. E sistemul în care cel ce te angajează te întreabă ce poți face pentru el, nu ce diplomă ai. Avantajul / dezavantajul unui astfel de stat este că e bine atunci când lucrurile merg bine și e rău atunci când lucrurile merg rău. Acest lucru se vede acum în SUA când, activitatea multor asociații care luptă foamea este intensă. Feeding America, de exemplu, se laudă că a asigurat hrană pentru 37 milioane de americani, mai mult de 10% din populația SUA în anul 2010.

 

O a doua abordare este cea socială. Sunt state în care vectorul social are o prezență puternică. Printre altele statul are rol de Robin Hood, adică ia de la bogați și dă la săraci prin cote de impozitare progresive, în funcție de suma de impozitat. Exponentul de bază al acestei abordări este (culmea) vecin cu SUA …. e vorba de statul canadian Quebec, urmat de țările europene din zona scandinavă. Vorbim de state cu o concurență mai puțin accentuată, în care locuitorii duc o viață mai boemă. Statul are însă presiuni mari, are nevoie de mulți bani pentru a susține populația doritoare de nivel de trai. Fragilitatea asigurării acestui nivel de trai este principala hibă a acestui sistem, împreună cu slăbirea capacității concurențiale a firmelor proprii printr-o impunere ridicată.

 

Bineînțeles că nu există aceste sisteme în formă pură. În orice țară există nuanțe care variază în timp și în funcție de culoarea partidului de la putere. Nu știu să se fi organizat vre-un referendum pe undeva care să aibă ca scop abordarea unuia sau altuia din sisteme. Însă aceste sisteme evidențiază un sistem de legi, evidențiază trăsături psihologice colective, pot fi o piesă în puzzelul care se cheamă analiza fundamentală în forex. Cât de mult acoperă această piesă….. voi alegeți.

SCENARIU APOCALIPTIC


Americanii au votat pe 3 august 2011 extinderea posibilității împrumuturilor guvernamentale până la 120 %. Aveți idee care sunt șansele ca această datorie să fie achitată? Ce trebuie să facă americanii pentru așa ceva? Care sunt soluțiile de ieșire? Sunt extrem de limitate și pot include și variante mai puțin pacifiste. Una peste alta 2012 pare să aducă o apocalipsă din punct de vedere financiar. Piețele financiare se pot prăbuși. Nu sunt un alarmist. Dar încep să cred că până când sistemul financiar (așa cum îl știm noi) nu se prăbușește,  nu cred că vom avea o ieșire reală din criză. Datoriile statelor sunt efectul acumulării temporale iar dobânda ce o poartă mărește efectul de bulgăre.  Pentru plata lor s-ar putea să fie nevoie de un timp dublu de sacrificii din partea populației statelor. Iar aceste sacrificii s-ar putea să aducă după sine tensiuni sociale.

Poate populația nu va fi dispusă să înțeleagă și să accepte faptul că toate aceste împrumuturi trebuiesc plătite. Populația s-ar putea să nu fie de acord că aceste împrumuturi a dus la nivelul lor de viață actual. În aceste condiții premisele unor tensiuni sociale de durată sunt așezate. Tensiuni ce vor scumpi creditarea și vor agrava efectul de bulgăre.

China are și ea problemele  ei financiare. Bula imobiliară e pe cale să explodeze și la ei. Asia, cu toată lipsa presiunii sociale pe bugetele naționale, ar putea să intre în recesiune serioasă cu efecte sociale devastatoare. Reașezarea marilor averi mondiale are potențial violent iar nevoia de a mânca s-ar putea să ne facă mai îndepărtat al doilea război mondial cu învățămintele lui. Prăpastia religioasă s-ar putea mări, având potențial de marketing de război. Vechile răni interstatale ar putea ieși la iveală punând și mai multă presiune.

E un scenariu apocaliptic și voit agravat. Însă spirala care ar putea fi formată din această criză, întocmai ca un ciclon, ar putea fi ireversibilă și ar putea avea efecte devastatoare asupra noțiunii de civilizație, așa cum o cunoaștem noi. E un scenariu (așa cum spuneam) apocaliptic, dar pentru simplul fapt că are alocat un procent de probabilitate trebuie luat în calcul.

DE CE SĂ NU FAC NIMIC?


Acum ceva vreme am dat o comandă online la una din firmele care tranzacționează online produse electrice și electronice în special. De fapt au fost două comenzi, pentru că la a doua m-am hotărât mai greu. Comenzile au fost date în cadrul unei promoții. Pentru că promoția a fost una reușită s-au înregistrat comenzi multe în timp scurt bulversând activitatea firmei și funcționarea siteului.

Eu am ales să plătesc online cu cardul. Însă nu le-a funcționat sistemul și plata nu a fost procesată.  Așa că de vineri (de când am dat comanda) și până luni (când am reușit să trimit cardul prin cineva la unul din showroomurile lor) am fost bombardat cu solicitări (email si telefonic…. inclusiv in week-end) să onorez plata, stabilindu-mi-se termene limită pentru această. fiind amenințat cu anularea comenzii.

După plată….. liniște. Nimic. Nu mai venea marfa. Am început să dau telefoane, să trimit sesizări. La telefoane eram pasat de la un termen la altul…. la sesizările online niciun răspuns. Trebuie să precizez că nu eram singurul în situația asta, mulți din cei care au comandat în cadrul promoției fiind în aceeași postură.

Acum: din punct de vedere CONTRACTUAL ei au încălcat prevederile. Nu au livrat marfa la termen și au mai încălcat câteva chestii mici pe ici pe colo. Din punct de vedere LEGAL ei au sărit calul mai mult. Afișează în continuare pe site termene de 24-48 ore la produse pe care eu le-am așteptat o săptămână. Asta se încadrează la contravențiile legii 258 / 2008 (parcă) privind publicitatea înșelătoare. Aș putea face reclamație la OPC pentru aspectul contractual și la Ministerul Finanțelor (organul constatator) pentru aspectul legal încărcându-i cu amenzi grele, presupunând că statul își face treaba. Pentru aspectul CONTRACTUAL aș putea să-i dau și în judecată invocând penalități, având șanse teoretice de câștig de peste 95 %.

Și acum intervine surpriza. Toți cei din jurul meu s-au uitat cruciș la mine că sunt deplasat. Că am plecat la păscut și exagerez. OK. Am un contract. Nu-l respect eu. E normal atunci în ochii lumii ca firma / statul să vină și să mă penalizeze și să-mi dea termene. ”N-ai plătit frate, e normal. Au dreptate? Trebuia să plătești și n-ai plătit. Du-te și plătește.” Dar dacă situația e invers nu se aplică aceeași unitate de măsură. ”Lasă-i măi, înțelege și tu că sunt suprasolicitați. Ți-au dat preț bun în cadrul promoției, nu poți să aștepți și tu puțin? De ce ești atât de extremist?” Și altele asemenea.

În primul rând am cumpărat de la ei tocmai pentru că aveau preț bun. În al doilea rând nu i-am obligat eu să scrie acele TERMENE ȘI CONDIȚII și nu i-am determinat eu să le încalce. Și nu în ultimul rând, au încălcat legea.

Nu înțeleg mentalitatea asta servilă și temătoare față de orice este cu caracter organizațional. Și de unde atâta dispreț sau lipsă de înțelegere față de individ și de drepturile lui în raport cu organizația. Nu vreau să intru în discuții teoretice, dar individul este scopul existenței și perfecționării societății, nu invers. Societatea există pentru individ, nu individul pentru societate.

Așa că ce sa fac? Să încerc să invoc legea și contractele sau să adopt atitudinea las„ că merge și așa sperând ca data viitoare să fie corecți?

”Huidu a împărțit România în două”


Am văzut știrea asta scrisă mare la un post de televiziune național. Și formatorii de opinie (ăia pe care îi defineam eu într-o postare trecută) discutau despre asta.

Nu m-am putut abține să nu mă întreb mirat: ”A împărțit România în două …..  între ce și ce?” Nu am putut să găsesc altă traducere decât următoarea: ”să aplicăm legea sau nu?” Nu mi se pare normal ca într-o țară presupus democratică să ne mai întrebăm așa ceva, indiferent de nuanța care o va avea textul întrebării și indiferent despre cine e vorba. Nu am stabilit noi prin constituție că legea e mai presus de orice? Chiar trebuie să ne îndreptăm către o țară a lumii a treia unde legea se aplică în funcție de audiență și contul din bancă?

Nu îi fac apologia lui Huidu, nici nu vreau să-l critic. Nu afirm că e vinovat sau nu. Nu am dreptul ăsta. Nu am nici cum să fac asta. Nu am cunoștințele, informațiile și competența pentru așa ceva. Sunt alții acolo care trebuie să facă așa ceva. Eu pot doar (în calitate de cetățean) să mă întreb dacă legea a fost aplicată sau nu. Iar dacă nu a fost aplicată să mă întreb dacă există mecanisme și oameni capabili să facă aceste mecanisme funcționale. Așa că:

”să-l iertăm sau nu?” ”E băiat bun, e de-al nostru.” ”Nu, nu a fost vina lui, a derapat mașina la 30 km la oră.” ”S-a întors în spate către fiul lui și a tras de volan.” ”Merită….. nu merită……e teribilist……. e un geniu al televiziunii”

Oare toate aceste întrebări sunt cele corecte????? Cum era? Pentru a avea răspunsurile corecte trebuie să punem întrebările corecte, nu?

SNB DIVERSIFICĂ REGULA JOCULUI?


”Fuck!!! I`ve lost 2.000 dolars last night” Asta a spus un trader pe unul din forumuri. Și tot asta arată încordarea piețelor.

În dimineața asta la ora 07.00 (GMT+2) francul elvețian s-a mai depreciat cu 100 pipși. Nu cred că SNB nu intervine, însă cred că de data asta lasă și zvonul, teama, să acționeze. PEGul va fi impus  și abia după aia anunțat. Este opinia mea.

Mai există o miză importantă. În jurul valorii de 1,23 există o zonă sensibilă, forexiștii o denumesc în acest caz zonă de rezistență importantă. Cred că SNB dorește să fie sigură că a trecut de această zonă, anunțul venind după aia.

Cert este că le-a mers. Deocamdată. Va exista un moment în care va trebui să iasă la rampă și să spună ce au în intenție. Orice ar avea în intenție, sunt sigur că mișcarea i-a surprins.

Nu sunt nici un susținător, nici un contestatar al BNR. Însă leul a rămas în amorțire până la 08.15 dimineață, imun la mediul internațional. Dacă aș fi cârcotaș, aș spune că BNR și-a băut  întâi cafeaua. Dacă aș fi de-al lor, aș vorbi de necesitatea analizelor care trebuie făcute, importanța susținerii exporturilor și plata ratelor populației.

O fi bine, o fi rău cum a procedat BNR? Nu știu. Dar lipsa mișcării arată cât de importantă e valuta noastră pe piețele externe. Sau brokerul meu îmi  joacă feste? Pe viitor voi profita din această imobilitate.

Dacă BNR nu intervine perechea valutară chf/ron ar trebui să se situee în jurul valorii de 3,4-3,45. Asta și dacă calculele mele sunt corecte. Dar sunt mulți de ”dar” și ”dacă” pe traseu…. mai e drum lung până acolo.

SNB NE SURPRINDE CU UN NOU PEG LA 1,25 FAȚĂ DE EURO????


Două siteuri care au tangență cu lumea finanțelor (twitter și talking-forex) aruncă amândouă în același timp (acum o oră jumătate) bomba sub formă de zvon: SNB se pregătește de peg pe euro la 1.25.

Nu asta m-ar fi surprins. Cumva ar fi fost în trendul știrilor economice proaste despre economia elvețiană, toate având cauza deflația. M-a surprins agitația de pe piețe. Francul s-a depreciat rapid cu 100 pipși într-o oră, ajungând la 1.2150. Mi-e foarte greu să-mi imaginez haosul și panica de pe această pereche valutară. Cred că este pentru prima oară când am văzut atât volatilitatea cât și volumul la cote ridicate. E fantastic.

Mai mult decât atât a arătat nervozitatea existentă pe piețe în jurul francului elvețian. Investitorii pe termen lung încă sunt pe plus pe franc, dar sunt cu ochii ca pe butelie. Cred că incertitudinea îi omoară. Ca să devalorizezi francul cu 100 de pipși e nevoie de milioane de euro pe pips probabil.

Care a fost prima mișcare mai interesantă? Aurul a sărit enorm de mult, drept dovadă că cei ce s-au săturat de incertitudinea francului deja au făcut un pas. Iar ceea ce Kweku Adoboli a pățit a pus muuuulți traderi de pe la marile firme și bănci în gardă.

Să așteptăm și să vedem.