TOTUȘI SE PARE CĂ RĂUL SE VA PRODUCE


Nu am putut să nu trec cu vederea mișcările ciudate de pe piețele de capital de săptămâna aceasta. Hai să le enumăr rapid:

  1. Pe piața FOREX: aprecierea bruscă a dolarului american și a yenului japonez. Yenul s-a ținut mai bine în frâu, intervenția BOJ fiind totuși evidentă pe grafic. Însă s-au apreciat simțitor față de principalele valute. Mulți traderi vorbesc de fapt despre o depreciere a euro. Cred ca există și ea, dar nu la o astfel de amplitudine ca cea marcată pe pereche euro/dolar. Euro, deși neoficial, are în spate și susținerea economiilor membre UE dar nemembre ale zonei euro. Mai important, are și sprijinul elvețian. Vestea că dolarul și yenul se apreciază nu are cum să fie una bună întrucât cele 2 țări au de rambursat anul acesta sume record. SUA 2.800 miliarde dolari, Japonia 3.000 miliarde. Ori o apreciere a monedelor în care e exprimată datoria înseamnă un efort economic mai mare pentru a face rost de acele sume și a le plăti.
  2. Aprecierea bruscă a aurului, mai puțin a argintului, și a petrolului. Prețurile lor sunt exprimate în dolari. Deși constatăm o apreciere a dolarului, constatăm o apreciere suspectă și a acestor metale, apreciere ce ar putea semăna cu o retragere spre safehavenuri, dacă nu am vorbi și de aprecierea petrolului, apreciere care măcar teoretic înseamna o cerere în creștere.
  3. Trendul pozitiv pe care începutul acestui an l-a adus pe burse, cu o ușoară corecție astăzi. Acest trend coroborat cu creșterea prețului petrolului putea duce la un semn de însănătoșire economică mondială.
  4. Scăderea indicilor legați de volatilitate. Acești indici scăzuți duc la concluzia logică că volumele tranzacționate pe piețe sunt în creștere ceea ce duce la o creștere a încrederii în mediul economic.

Toate de mai sus duc la concluzia logică că piețele reacționează pozitiv la stimularea economică mondială. De fapt economia mondială merge, nimeni nu a negat asta. Ceea ce nu merge e legat de finanțele mondiale, acumularea datoriilor. Acesta va fi cercul vicios din care economia americană și japoneză trebuie să iasă. Creștere economică și mediu economic sănătos, aprecierea monedelor naționale, o creditare deja ajunsă la limita inferioară a dobânzilor, sume mari de rambursat în valute deja apreciate. De asta spun că acest cerc vicios va menține economia mondială, nivelul nostru de trai, cu capul la cutie, până la ieșirea din această spirală.

Să dea Dumnezeu să greșesc.

SCENARIU APOCALIPTIC


Americanii au votat pe 3 august 2011 extinderea posibilității împrumuturilor guvernamentale până la 120 %. Aveți idee care sunt șansele ca această datorie să fie achitată? Ce trebuie să facă americanii pentru așa ceva? Care sunt soluțiile de ieșire? Sunt extrem de limitate și pot include și variante mai puțin pacifiste. Una peste alta 2012 pare să aducă o apocalipsă din punct de vedere financiar. Piețele financiare se pot prăbuși. Nu sunt un alarmist. Dar încep să cred că până când sistemul financiar (așa cum îl știm noi) nu se prăbușește,  nu cred că vom avea o ieșire reală din criză. Datoriile statelor sunt efectul acumulării temporale iar dobânda ce o poartă mărește efectul de bulgăre.  Pentru plata lor s-ar putea să fie nevoie de un timp dublu de sacrificii din partea populației statelor. Iar aceste sacrificii s-ar putea să aducă după sine tensiuni sociale.

Poate populația nu va fi dispusă să înțeleagă și să accepte faptul că toate aceste împrumuturi trebuiesc plătite. Populația s-ar putea să nu fie de acord că aceste împrumuturi a dus la nivelul lor de viață actual. În aceste condiții premisele unor tensiuni sociale de durată sunt așezate. Tensiuni ce vor scumpi creditarea și vor agrava efectul de bulgăre.

China are și ea problemele  ei financiare. Bula imobiliară e pe cale să explodeze și la ei. Asia, cu toată lipsa presiunii sociale pe bugetele naționale, ar putea să intre în recesiune serioasă cu efecte sociale devastatoare. Reașezarea marilor averi mondiale are potențial violent iar nevoia de a mânca s-ar putea să ne facă mai îndepărtat al doilea război mondial cu învățămintele lui. Prăpastia religioasă s-ar putea mări, având potențial de marketing de război. Vechile răni interstatale ar putea ieși la iveală punând și mai multă presiune.

E un scenariu apocaliptic și voit agravat. Însă spirala care ar putea fi formată din această criză, întocmai ca un ciclon, ar putea fi ireversibilă și ar putea avea efecte devastatoare asupra noțiunii de civilizație, așa cum o cunoaștem noi. E un scenariu (așa cum spuneam) apocaliptic, dar pentru simplul fapt că are alocat un procent de probabilitate trebuie luat în calcul.

De ce dau toți în euro?


Nu am mai postat nimic în ultima vreme. Am fost ceva ocupat, am muncit ceva mai mult la anumite proiecte, iar timpul liber l-am dedicat odihnei și familiei. Însă nu pot să mă abțin să nu comentez subiectul asta. Îl constat ca atitudine în literatura economică de specialitate din întreaga lume și nu pot pricepe cine și ce are de câștigat din asta.

Nu știu nici eu concret. Dar pot încerca ceva răspunsuri.

CINE ATACĂ EURO? Atacurile vin din două direcții. Dinspre SUA (incontestabil, un pol al puterii financiare mondiale) și Marea Britanie (un alt pol financiar a cărui putere și influență în fostele colonii nu știu cât de mult a scăzut).

PRIN CE CANALE VIN ATACURILE? Ca un simplu și mic actor pe piața de capital nu pot vorbi decât despre ceea ce este vizibil. Din presă. Constat o atitudine părtinitoare din partea anumitor cotidiene cu largă circulație. Adică în loc să folosească expresii sau conjuncții ce ar trebui să ofere posibilități, au un ton alarmant ce doreste sa creeze o stare de spirit.

STARE DE FAPT: Se bate atâta monedă pe iminenta ieșire a Greciei din zona euro. E un an acuși. Dar datoria Greciei e de doar 2-3 % din PIB-ul european. S-a vorbit de criza irlandeză, spaniolă, portugheză. Fiecare din ele trebuia să răstoarne euro. Nu s-a întâmplat încă. Acum e criza italiană. Nimeni nu vorbește de datoria de 14.000 de miliarde de dolari a SUA și de faptul că în 2012 trebuie să înapoieze 2.800 miliarde dolari din ea. Japonezii 3.000 de miliarde dolari. Iar creditarea statelor e tot mai scumpă.

Însă e mult mai ușor a crea o perdea de fum. Europa a fost ”bătrânul” continent dintotdeauna. Există un complex american pe această tema. E cam și cum ai privi un colos invidiat de mult cum se prăbușește. Același complex e si peste Canalul Mânecii. A existat dintotdeauna o distanțare rece și calmă de acolo.

Nemții fac ceea ce trebuie. Tac și fac. Criza le convine de minune și le aduce creștere economică. Lor și celor deștepți din zona lor de influență. Materia primă, semifabricatele, forța de lucru ieftină, combinată cu tehnologia și mentalitatea workalchoolică sunt un loz câștigător.

Așa că nu se știe până la urmă cine va avea de câștigat de pe urma crizei economice. Euro, deși slăbit și (foarte grav) nedublat de o politică fiscală unitară, pare să reziste, iar semnalele economice ale statelor ce-l susțin par să fie satisfăcătoare, dar mult mai bune decât ale celor nord americane. Să sperăm că recesiunea va lua sfârșit fără a aduce cu sine și alt fel de confruntări de pe alte tărâmuri (social sau – Doamne ferește – militar).

 

DE CE SĂ NU FAC NIMIC?


Acum ceva vreme am dat o comandă online la una din firmele care tranzacționează online produse electrice și electronice în special. De fapt au fost două comenzi, pentru că la a doua m-am hotărât mai greu. Comenzile au fost date în cadrul unei promoții. Pentru că promoția a fost una reușită s-au înregistrat comenzi multe în timp scurt bulversând activitatea firmei și funcționarea siteului.

Eu am ales să plătesc online cu cardul. Însă nu le-a funcționat sistemul și plata nu a fost procesată.  Așa că de vineri (de când am dat comanda) și până luni (când am reușit să trimit cardul prin cineva la unul din showroomurile lor) am fost bombardat cu solicitări (email si telefonic…. inclusiv in week-end) să onorez plata, stabilindu-mi-se termene limită pentru această. fiind amenințat cu anularea comenzii.

După plată….. liniște. Nimic. Nu mai venea marfa. Am început să dau telefoane, să trimit sesizări. La telefoane eram pasat de la un termen la altul…. la sesizările online niciun răspuns. Trebuie să precizez că nu eram singurul în situația asta, mulți din cei care au comandat în cadrul promoției fiind în aceeași postură.

Acum: din punct de vedere CONTRACTUAL ei au încălcat prevederile. Nu au livrat marfa la termen și au mai încălcat câteva chestii mici pe ici pe colo. Din punct de vedere LEGAL ei au sărit calul mai mult. Afișează în continuare pe site termene de 24-48 ore la produse pe care eu le-am așteptat o săptămână. Asta se încadrează la contravențiile legii 258 / 2008 (parcă) privind publicitatea înșelătoare. Aș putea face reclamație la OPC pentru aspectul contractual și la Ministerul Finanțelor (organul constatator) pentru aspectul legal încărcându-i cu amenzi grele, presupunând că statul își face treaba. Pentru aspectul CONTRACTUAL aș putea să-i dau și în judecată invocând penalități, având șanse teoretice de câștig de peste 95 %.

Și acum intervine surpriza. Toți cei din jurul meu s-au uitat cruciș la mine că sunt deplasat. Că am plecat la păscut și exagerez. OK. Am un contract. Nu-l respect eu. E normal atunci în ochii lumii ca firma / statul să vină și să mă penalizeze și să-mi dea termene. ”N-ai plătit frate, e normal. Au dreptate? Trebuia să plătești și n-ai plătit. Du-te și plătește.” Dar dacă situația e invers nu se aplică aceeași unitate de măsură. ”Lasă-i măi, înțelege și tu că sunt suprasolicitați. Ți-au dat preț bun în cadrul promoției, nu poți să aștepți și tu puțin? De ce ești atât de extremist?” Și altele asemenea.

În primul rând am cumpărat de la ei tocmai pentru că aveau preț bun. În al doilea rând nu i-am obligat eu să scrie acele TERMENE ȘI CONDIȚII și nu i-am determinat eu să le încalce. Și nu în ultimul rând, au încălcat legea.

Nu înțeleg mentalitatea asta servilă și temătoare față de orice este cu caracter organizațional. Și de unde atâta dispreț sau lipsă de înțelegere față de individ și de drepturile lui în raport cu organizația. Nu vreau să intru în discuții teoretice, dar individul este scopul existenței și perfecționării societății, nu invers. Societatea există pentru individ, nu individul pentru societate.

Așa că ce sa fac? Să încerc să invoc legea și contractele sau să adopt atitudinea las„ că merge și așa sperând ca data viitoare să fie corecți?

Melancolii de toamnă


Am surprins la mine o tendință în ultima vreme…. am început să-mi caut pe FB colegii de generală. Nu știu ce m-a apucat. Și îi caut pe cei din generală pentru că viața a făcut să fac liceul în alt oraș decât cel în care am copilărit.

Așa că pun această căutare pe seama nostalgiei, a dorinței de a merge către origini (nu râdeți, obsedaților :)) , mersul către origini poate avea și alt sens față de cel la care vă gândiți voi acum ….. ). Poate e acea dorință de ….. recapitulare pe care o pomeneam în postările trecute. Îmi stârnește amintiri, aproape toate plăcute, cu siguranță toate nostalgice.

E o punte peste ani. E un sweet rememberance daca vreți. E încercarea de a reactualiza traiectoria viitoare și caut puncte de sprijin (e nevoie de 3 puncte pentru o linie, nu?).

Oricum e un moment pe care îl trăiesc cu plăcere. Ma bucur sa-mi descopăr vechii colegi tineri și îndrăgostiți de viață. Și cine știe? Poate aranjăm și de o întâlnire.

NU TE VOM UITA, ROXANA!


De faptul că viața e nedreaptă am luat la cunoștință toți, în timp. Însă ne readucem dureros aminte de asta mai ales când cineva apropiat moare. Cineva care e tânăr și n-a făcut rău nimănui niciodată.

Moartea nu e un lucru plăcut. Ne aduce aminte că viața este un dar, însă unul cu împrumut. Cât ne lasă Cel de Sus să ne bucurăm de acest dar doar El știe.

Moartea cuiva ne ridică semne de întrebare și ne obligă la introspecție, la autoevaluare. Este un moment de sinceritate crudă, supremă, în care ne reevaluăm realizările și neîmplinirile. Ne vedem pe noi înșine, acolo, în coșciug, și ne doare uitarea inevitabilă ce se așterne în urma noastră. Obișnuiți să luptăm pentru noi în cursul vieții, ne uităm în jurul nostru și ne întrebăm ce lăsăm notabil în urmă astfel încât lumea să-și aducă aminte de noi.

După o grea suferință pe care numai cancerul o poate provoca, Roxana a plecat dintre noi. Discret, fără să anunțe pe nimeni că e bolnavă, făcându-și treaba până în ultima clipă. Absurditatea morții ei însă mă împietrește și acum. Nu pot înțelege destinul ei. A fost una din persoanele care a făcut tot ceea ce se aștepta societatea și divinitatea de la ea. A plecat de jos și a luptat. A făcut o facultate angajată fiind. A suportat privațiuni financiare pe care nu le-a menționat niciodată, dar pe care le intuim cu ușurință. A ajutat pe oricine a avut nevoie și cât a putut, fără a pretinde nimic la schimb. Nu a făcut rău nimanui. Nu-mi aduc aminte în 6 ani s-o fi văzut în vre-o postură răutăcioasă sau ridicând tonul în vre-un context serios.

ATUNCI DE CE? E o întrebare al cărei răspuns nu-l voi afla cu adevărat poate niciodată. Nu cred în exprimarea conform căreia ”Dumnezeu îi ia pe cei mai buni la ei.” În întelepciunea-I nețărmurită cred că El i-ar lăsa aici, lângă noi, pentru a ne servi drept model. Nu vom ști niciodată.

Tot ce putem face acum este să ne oprim din orice și să-i dedicăm un gând frumos. Să-i dedicăm un colț din sufletul nostru și să-i urmăm pilda în viață. Să întelegem simbolistica morții ei, și anume că nu contează cât timp trece între momentul nașterii și al morții, ci ceea ce ai făcut între. Să înțelegem că nimic nu dăinuiește veșnic, să trecem peste impulsul de panică egoistă inițial și să dăruim pentru a nu fi uitați. Orice. O mână de ajutor, un zâmbet, un gând frumos. Ne va face să ne simțim nemuritori.

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, ROXANA.

PIAȚA SE MIȘCĂ. OARE CA SĂ SE AȘEZE MAI BINE?


Astăzi nu voi lansa speculații. Azi doar voi comenta.

Aurul a spart rezistența de la 1720 transformând-o în suport și ajungând la 1740 dolari uncia la ora la care scriu. Pun această mișcare mai mult pe seama devalorizării dolarului american decât pe seama aprecierii aurului în sine. Argintul a urmat și el același grafic având aceeași creștere procentuală.

Interesantă este evoluția parității euro dolar unde există o mișcare de 200 pipși bullish ceea ce înseamnă că deciziile luate ieri la summitul european marchează cel puțin un balon de oxigen dat economiei europene. Nu mă pot opri însă să nu remarc comentariile din presa americană și britanică …… hai să zicem pesimiste….. care pun această creștere într-o cauzalitate conjuncturală. Este clar, dolarul se devalorizează, iar rezolvarea (măcar parțială) a problemelor europene le readuc în discuție pe cele americane în valoare de 14.000 miliarde dolari. Este clar că economia americană se află la răscruce, iar această perdea de fum creată în jurul bondurilor europene nu mai rezistă mult….. se destramă. Dar am promis că mă abțin de la comentarii. :))

Celelalte valute au oscilat în rangeul lor normal și așteaptă evoluțiile principalelor perechi cheie de pe piață.

Piața bursieră a marcat azi creșteri spectaculoase, Europa fiind azi vedeta. Stoxx50-ul a crescut cu 6,08%, Dax-ul cu 5,35% iar FTSE cu 2,89. Indicii americani au marcat creșteri și ei în medie de 3%, ședința de tranzacționare mai având cam o oră până la închidere la ora la care scriu.

Indicele de volatilitate, volx, a ajuns azi la valori pe care le vezi greu în piață. Ultimele 7 ore a ajuns la valoarea de 26, ceea ce dă o imagine a volumelor ridicate care se tranzacționează acum.

Petrolul crește și el ușor, spărgând rezistența de la 111 dolari barilul, fără o consolidare serioasă deasupra acestei valori. Această mișcare ușoară a prețului petrolului, lipsa de reacție mai amplă la evenimentele de azi, mă fac să-mi ridic semne de întrebare serioase. Ori prețul era deja apreciat în așteptarea evenimentelor de ieri, ori reacționează mai greu așteptând comenzile din economie, ori OPEC-ul a sporit producția preîntâmpinând creșterea prețului la solicitarea occidentului.

Un indicator serios al revigorării economice va fi deprecierea safe havenurilor, cu cei 4 exponenți cheie de care am mai vorbit. Și în primul rând francul francez. Nu mă aștept la revigorarea pieței imobiliare în curând, încrederea în viitor a populației și capitalizarea ei fiind pe unul din ultimele locuri din listele de priorități actuale ale guvernelor. Pe bună dreptate.

Nu cred că ieșirea din această criză se va face în modul clasic printr-un boom economic, printr-o creștere spectaculoasă ca amploare și ca timp. Pentru că asistăm la o criză complexă. Această criză se manifestă asemeni mai multor boli într-un organism bolnav, boli ce parțial au aceleași simptome. Pe măsură ce bolile se vor vindeca rând pe rând, organismul se a simți, treptat, mai bine. Deci mă aștept la creșteri ale economiilor mondiale ”umane”, cu procente exprimate cu o singură cifră, având ca motor noile tehnologii și  cercetarea.

Leul nostru a prins momentul prielnic și se apreciază față de euro (deci cam față de toate valutele), pe fondul aprecierii euro de azi. Însă mișcarea e de mică amploare și dă o foarte mică gură de oxigen presiunii inflaționiste de la noi. Interesant este comentariul Guvernatorului băncii noastre centrale, Mugur Isărescu, care mai emite un semnal contradictoriu. Vorbind despre lipsa economisirii populației în bănci (care din punct de vedere al teoriei economice dă puterea investițională în economie) domnia sa reclamă necesitatea substituirii acesteia din exterior, vorbind astfel de un dezechilibru macroeconomic. Tradus mai pe românește, BNR recunoaște că sărăcia populației conduce la dezechilibre macroeconomice.  Dar tot dumnealui vorbea cu alte ocazii despre necesitatea reluării creditării, adică de necesitatea reluării consumului. Însă subalterni ai domniei sale vorbesc despre presiunea asupra bugetului și importantele dezechilibre pe care le-ar aduce eventualele creșteri cu cheltuielile salariale. Cred că o linie unitară ar fi de dorit, nu una conjuncturală.