TIME FOR SAFE HAVENS

GERMANIA

Președintele:

Pe 18 martie 2012 Joachim Gauck a fost ales prin vot reprezentativ președintele Germaniei în urma demisiei de onoare a fostului președinte, Christian Wulff, in urma unui scandal legat de un împrumut personal în valoare de 500.000 euro de la soția unui influent om de afaceri german Egon Geerkens. 

Născut în Rostok pe 24 ianuarie 1940, Joakim Gauck este un fost pastor lutheran a cărui tinerețe a fost dedicată luptei anticomuniste. Fiu al unui supraviețiutor al gulagului rusesc, preocuparea sa pentru drepturile omului este de notorietate. După căderea zidului Berlinului a fost cel ce a condus studierea arhivelor STASI timp de 10 ani dobândindu-și renumele de stasi hunter. Mai mult decât atât, a fost candidatul comun al verzilor și social democraților germani în 2010.

Cancelarul

Va fi ales în octombrie 2013 în urma alegerilor parlamentare. Dacă în ultimele 2 legislaturi Uniunea Creștin Democrată a avut majoritatea, nu se știe care va fi configurația viitoarei adunări; însă creștin democrații nu vor mai juca un rol similar cu cel din prezent, dacă e să ne luăm după alegerile care au avut loc în luna mai a acestui an în cel mai populat stat german (Rhin-Westphalia de nord) unde social democrații au câștigat ”în deplasare” cu 3-4 procente avans.

 

Statele Unite ale Americii

 

În luna februarie a anului curent diferența în sondaje între Romney și Obama era de aproape 6%. În favoarea lui Obama. La momentul redactării acestui material ea s-a redus la 0,01 %. Iar pe 6 noiembrie 2012 sunt alegerile. Miza este una colosală și depășește cu mult granițele americane.

 

Canada – Quebec

Partidul lui Pauline Marois (Parti Quebecois) a castigat pe 4 septembrie 2012 alegerile din cea mai bogata provincie a Canadei – Quebec. Pauline Marois a fost desemnat prim ministru al provinciei. În timpul discursului de investire au existat focuri de armă, atentatorul ucigând un tehnician de scenă. Parti Quebecois este la rândul său partid social democrat. Însă ceea ce este mai important este faptul că partidul are o puternică orientare secesionistă față de Canada, propuneri privind organizarea unui refendum în acest sens fiind așteptate.

 

Franța

Faptul că Franța – o republică cu o guvernare prezidențială – are un președinte socialist nu mai este un fapt care să constituie o noutate. Însă, așa cum era de așteptat, relațiile franco germane s-au răcit, socialistul Hollande fiind în opoziție politică și (se pare) economică cu creștin democrata Merkel.

Concluzie:

Toate aceste mici sinteze din situația politică a diferitelor țări cu monede forte au un element comun…… poate două: incertitudinea și socialismul. Mișcări de sorginte socială au loc în SUA (Occupy Wall Street de ex cu plecare Adbusters din Canada), în Spania și Grecia (cel mai cunoscute).

Nu încerc să creez un peisaj apocaliptic. După ani de recesiune în care cea mai mare parte a populației a trebuit să facă eforturi financiare și sociale, e normal ca aceste mișcări socialiste să capete avengură. Un discurs axat pe individ, pe drepturile lui și pe sacrificiile pe care nu mai trebuie să le facă este unul câștigător. Numai că unei crize globale îi corespunde o mișcare globală.

Investitorii sunt cele mai raționale ființe. Nu acționează impulsiv, nu au sentiment. Rezultatul cel mai important pentru el este rata profitului. Ori mișcare socialistă cu accent pe nevoia individului nu prea se încadrează în raționamentul său.

Investitorul nu iubește incertitudinea. Lupta cu riscul este una de prim rang în cadrul unui fond de investiții. Ori mișcarea socială nu este o mișcare care să pună accent pe raționamentul economic în primul rând.

Așa că investitorul preferă să aștepte. Să conserve capitalul. Să plătească dobândă negativă pentru franci elvețieni sau pentru obligațiuni nemțești. Adică pentru safe havenuri. Cred că ne vom întoarce parțial cu încrederea undeva în 2008-2009. Cred că în acest context a ajuns goldul la 1700 $ uncia. Cred că ăsta e motivul pentru care rezervele Swiss National Bank au explodat în acest an, s-au multiplicat (corelația cu peg-ul……. știți raționamentul).

Cred că băncile centrale din zona scandinavă vor avea o toamnă și o iarnă fierbinte. Cred că SNB va ridica cât de curând peg-ul pentru a descuraja orice tendințe bull pe francul elvețian. Dar sunt simple speculații. Viitorul o va spune.

BRICS își face FMI-ul său

Ce înseamnă BRICS? E organizația care reunește sub aripa sa valul de țări care sunt în curs de dezvoltare. Dar sunt deja dezvoltate. E un fel de organizație a nemulțumiților a căror voce nu se face îndeajuns auzită pe plan mondial. Și s-au gândit că vocea lor unită se aude mai departe.

BRICS are în compunere următoarele țări: Brazilia, Rusia, China, India, Africa de Sud. Personal nu văd rolul și locul Africii de Sud în toată această combinație mai ales datorită tradiției anglofone și olandeze, dar nu sunt un mare expert în această temă. Cert este că această organizație reunește tot ceea ce își poate dori o organizație. Resurse naturale (Rusia, China, Brazila), putere militară (Rusia, China și India fiind puteri nucleare), resurse financiare (China), resursa demografică (China și India), acces la programe spațiale (Rusia și China). Însă ceea ce este foarte important, într-o perioadă în care statele dezvoltate ale lumii au datorii uriașe, aceste țări finanțează aceste datorii și au ritmuri de creștere economică amețitoare.

Săptămâna trecută au decis să-și facă banca lor comună. Cu alte cuvinte o palmă chinezească peste obrazul FMI. Iar chinezii pun mare preț pe cinstea obrazului.

Vom vedea cum va evolua situația. Cert este că viitorul planetei fără a lua în considerare BRICS ar fi o greșeală imensă. Doar concentrează peste o treime din populația planetei, nu?

E timpul ca SNB să miște peg-ul pe franc.

Cred că SNB va face mult așteptata mișcare de a muta în sus peg-ul pe franc. Readuc aminte că pe 6 septembrie anul trecut SNB (Swiss National Bank) a impus un prag de 1,2 față de euro. Traderii așteaptă de atunci mișcarea în sus a acestui prag, pe fondul unei inflații scăzute încă în Elveția.

SNB a fost prinsă la mijloc. Pe de o parte suportă presiune din partea populației, a guvernului propriu, a firmelor exportatoare ucise de aprecierea francului. Pe partea cealaltă a baricadei se află băncile, mai ales băncile de investiții, care au încă mari investiții efectuate în francul elvețian. De asemenea băncile comerciale trebuie să-și încaseze creditele acordate în franci la o paritate cât mai ridicată.

Cred că mișcarea francului (față de euro) de la 1,24 la 1,20 din ultimele luni a fost generată de și pentru băncile de investiții care trebuiau să scape de stocul de franci de care mai dispunea. și cred că SNB a cumpărat masiv franci. Nu are rost să arunci pe piață cantități mari de franci pentru devalorizarea lui, când te poți folosi de cantitatea deja existentă. În plus potențialele pierderi pe care sistemul bancar elvețian le-ar suferi s-ar concretiza și în pierderile la bugetul de stat. Așa că trebuia făcută această mișcare. În plus, liniștea aproape mistică din jurul SNB nu poate prevesti decât furtună….

Cred că statistica a încheiat calculele anului 2011 și și-a spus cuvântul. Cred că analizele au fost făcute. Și mai cred că trendul ușor crescător, dar bine conturat de pe euro-franc ce a început săptămâna trecută nu e întâmplător. Cred că toate pozițiile long care se deschid acum sunt considerate de traderi easy money și pun presiune asupra SNB. Cred că decizia a fost luată și mai cred că este stabilită și o dată. Acesta este stadiul desfășurării acțiunii.

Iar neutralitatea cu care bossul de la SNB  a cuvântat în seara asta….. e suspectă.

Fiecare face ce vrea……. ce e mai sus sunt speculațiile mele (și ăsta a fost și discalimeru` :))  ).

 

REVOLUȚIA CULTURALĂ ȘI EVOLUȚIA ECONOMICĂ

Zilele astea, într-un interviu pe CNN George Soros, marele finanțist și vizionar american de origine maghiară punea o problemă foarte interesantă. Afirma că 30% din totalul veniturilor din SUA merg în sectorul financiar (a se face deosebire între sectorul financiar și cel bancar, cel de-al doilea fiind inclus în primul). Ridica întrebarea: cum se face că acest sector contribuie cu mai puțin de 30% la veniturile statului? Să nu uităm că sectorul financiar din SUA este cel mai dezvoltat din lume, bursa din New York având rulaje zilnice de 9 miliarde dolari, pe locul doi fiind cea din Londra cu 3-4 miliarde de dolari.

Acum două săptămâni un lider sindical francez punea în discuție o problemă asemănătoare, nivelul la care a ridicat el discuția cu moderatorul român (care abia făcea față) fiind unul pe care nu-l vom vedea cu siguranță la omologii români în acest deceniu. El punea aceeași întrebare cu Soros, dar formulată altfel: ”de ce capitalul este impozitat atât de puțin, iar munca atât de mult???”. Cei care își mai aduc aminte de manualul de economie politică din clasa a XI-a vor ști că pe lângă pământ (resurse), munca și capitalul sunt factorii de producție tradiționali, dar foarte importanți, în egală măsură. Unul fără altul nu se poate.

Criza de azi își are originile în mișcările de eliberare spirituală (denumire concepută ad-hoc) din anii 60-70 din secolul trecut. Libertatea de a fi așa cum dorești, dorința de eliberare de dogmele și rigorile religioase, condamnarea limitelor societății, toate au avut, pe lângă efectele culturale pozitive, un efect economic negativ. Au fost trăgaciul unei spirale cu efecte negative ale cărei consecințe le vedem azi. Această eliberare spirituală combinată cu procesul tehnologic au dus la crearea unei economii bazate în principal pe dorință, nu pe putință, au forțat politicienii statelor să fie în concordanță cu aceste miscări, a le acorda libertăți economice tot mai mari, fără fundament economic adecvat.

Toată această libertate spirituală s-a manifestat și în domeniul economic. Consumatorul de rând și-a spus ”Dacă vreau, pot….. iau un credit.” Nu a pus de acord dorința cu putința. Conceptul de economisire a dispărut, lozincile de genul ”azi la CEC un leu de pui, mâine el va face pui” au dispărut, băncile și fondurile de investiții având acum capitalul necesar pentru a acorda împrumuturi. Băncile de investiții au ajuns la concluzia că mai rentabil și mai sigur este să finanțezi deficitul unui stat, nu să riști banii pe bursă sau în cine știe ce investiții. Economia a ajuns să fie dependentă de credit, de consum, de venitul populației. Inovația (consecință a concurenței și a consumului) a ajuns să fie atât de prezentă în economie încât ciclul de viață al produsului a devenit extrem de scurt, iar acolo unde se putea, era făcut să fie scurt (produse gândite să funcționeze o anumită perioadă). Rata de înjumătățire a informațiilor a atins cote record pe toate palierele științei. Principala preocupare a firmelor, a marketingului a fost (mai nou) să creeze nevoia, nu doar să o identifice.

Pe burse în anii 80-90 erai foarte bun dacă erai tot timpul dispus să cumperi. Logica contului de profit și pierdere, dorința de atragere de acționari (capital) au forțat firmele la acțiuni câteodată disperate. Toate acestea conviețuiau cu reclamele ce te îndemnau să fii liber, ce te învățau că ești propriul stăpân, că poți face orice dorești, oriunde și oricând poftești.

A sosit data scadenței. Data la care atât pentru populație, dar mai ales pentru state rata împrumutului plus rata dobânzii este nesustenabilă. Politicienii trebuie să găsească rapid soluții. Soluții să atragă capitalul care generează surplusul ce le permite să iasă din spirala datoriei. Așa că îl atrag cum pot, în primul rând impozitându-l cât mai puțin. Au nevoie de el mai mult ca niciodată. Individul este pe locul doi. Individul nu mai are libertăți acum. Individul are datorii și îndatoriri. Toat acest transfer de mentalitate colectivă se face dureros pe alocuri, cu revolte și mișcări sociale. Nu este cetățean care să scape netaxat.

Așa că mă aștept, în acest moment, ca intelectualul, cel ce ilustrază cât mai fidel această stare de fapt, să vibreze în rezonanță cu noua stare. Mă aștept ca mișcarea de propagandă să preaslăvească munca, datoria și îndatoririle mai presus de liberate, întrucât nevoia marii finanțe mondiale este de a culege roadele îndatorării de peste 20-30 de ani a statelor și populației. Nu mai au cum vinde credite acum. Nu mai au cui. Nici statelor, nici populației. Așa că ei trebuie să recupereze ceea ce au dat deja. Plus dobândă. Mă aștept să apară filme axate pe această idee, mă aștept ca industria muzicală și industria reclamelor să facă această tranziție.

Generația noastră suntem una de sacrificiu. Suntem una care trăiește într-un blestem chinezesc: trăim vremuri interesante. Trebuie să platim datoriile altora: ale părinților, ale clasei politice, ale noastre. Să sperăm că vom face față.

De ce devalorizează americanii dolarul?

Eram atent la paritatea euro dolar care a cunoscut zilele astea o devalorizare mai accentuată. Eram curios să văd cu ce viteză trece peste pragul psihologic de la 1.30. Toate analizele tehnice îmi indicau acest lucru. Când colo…… stupoare. 1.30 s-a dovedit un prag puternic unde dolarul se gândește dacă se mai apreciază sau nu. La ora la care scriu paritatea e undeva peste 1.31.

Am și sărit imediat să fac cea mai la îndemână remarcă: Banca Central Europeană nu a stat pe gânduri și a și strâns surplusul de euro de pe piață, sporindu-i astfel valoarea. Însă la o analiză mai detaliată am constatat că aceeași mișcare amplă a existat și pe celelalte parități importante ale dolarului, în sensul devalorizării lui.

Logica a fost clară….. a fost intervenția FED-ului american. Asta în mod clar. Rămâne întrebarea: de ce? De ce îi ajută pe americani un dolar slab? Știu că anul ăsta au de returnat sau de rostogolit sume importante din datoria lor. Devalorizează dolarul pentru a avea un efort mai mic în momentul achitării datoriei?

Oare dolarul slab dorește de fapt susținerea exporturilor americane? Oare datele frumoase din economia americană sunt cele adevărate sau sunt influențate de logica anului electoral?

Rămân doar cu întrebarea….. mă tem că răspunsurile vor fi peste câteva luni. Americanii nu cred că asigură o politică îndeajuns de transparentă astfel încât să poată fi citită în timp real. Cert este că mi-e frică de datele economice pe care economia americană le va emana anul viitor. Dacă se minte anul acesta … an electoral…. anul viitor va fi corecția….. adică un alt an de recesiune. Ceea ce face ca 2014 -2015 să devină predicția corectă pentru ieșirea din criză.

Să sperăm că mă înșel.

Redistribuirea sociala – funcție a statului

Știu că sună a titlu de prelegere universitară. Dar ne influențează atât de mult viața încât se merită discutată.

 

Statul are rolul de a aduna și gestiona. Impozitele, dările, taxele și alte venituri pe care statul le colectează contribuie la oala comună, la bogăția unei națiuni. Cât de mult strânge statul este o poveste în sine. Aici vorbim de economia gri, vorbim de cote de impozit, de administrarea companiilor de stat și de multe altele, inclusiv de politica externă și de implicarea armatei în teatre de operații.

Ce face statul cu acei bani……. e subiectul pe care vreau să-l abordez.

 

Voi aborda statele dezvoltate ale lumii pentru că monedele lor naționale le vedem pe grafic. (nu pe cele precum ale Botsuanei, de exemplu). Am remarcat între statele bogate cel puțin 2 abordări care au tendința de a polariza.

 

O prima abordare este cea antreprenorială. În acest caz funcția socială a statului este redusă la minim. Logica statului este că te ajut să faci bani și să-ți porți singur de grijă. Exponentul de bază al acestei abordări este reprezentat de SUA. Încurcați de lipsa măsurilor sociale am putea vorbi și de Asia (sunt state care nu au sisteme de pensie), dar faptul că statul nu totee susține social, nu înseamnă că te ajută să faci și bani. În aceste state cu o redistribuire socială de tip antreprenorial copiii sunt învățați de mici să se descurce, este încurajată inițiativa, e normal să vorbești fără constrângeri despre ce-ți permiți să faci și ce nu. E sistemul în care îți dorești să fii patron. E sistemul în care cel ce te angajează te întreabă ce poți face pentru el, nu ce diplomă ai. Avantajul / dezavantajul unui astfel de stat este că e bine atunci când lucrurile merg bine și e rău atunci când lucrurile merg rău. Acest lucru se vede acum în SUA când, activitatea multor asociații care luptă foamea este intensă. Feeding America, de exemplu, se laudă că a asigurat hrană pentru 37 milioane de americani, mai mult de 10% din populația SUA în anul 2010.

 

O a doua abordare este cea socială. Sunt state în care vectorul social are o prezență puternică. Printre altele statul are rol de Robin Hood, adică ia de la bogați și dă la săraci prin cote de impozitare progresive, în funcție de suma de impozitat. Exponentul de bază al acestei abordări este (culmea) vecin cu SUA …. e vorba de statul canadian Quebec, urmat de țările europene din zona scandinavă. Vorbim de state cu o concurență mai puțin accentuată, în care locuitorii duc o viață mai boemă. Statul are însă presiuni mari, are nevoie de mulți bani pentru a susține populația doritoare de nivel de trai. Fragilitatea asigurării acestui nivel de trai este principala hibă a acestui sistem, împreună cu slăbirea capacității concurențiale a firmelor proprii printr-o impunere ridicată.

 

Bineînțeles că nu există aceste sisteme în formă pură. În orice țară există nuanțe care variază în timp și în funcție de culoarea partidului de la putere. Nu știu să se fi organizat vre-un referendum pe undeva care să aibă ca scop abordarea unuia sau altuia din sisteme. Însă aceste sisteme evidențiază un sistem de legi, evidențiază trăsături psihologice colective, pot fi o piesă în puzzelul care se cheamă analiza fundamentală în forex. Cât de mult acoperă această piesă….. voi alegeți.

GERMANIA E……… GERMANIA

Și o spun cu admirație. Nu am cum altfel după ziua de astăzi. Pe fondul datoriilor imense acumulate de statele întregii lumi, iese și Germania la rampă să împrumute aproape 3 miliarde euro cu scadența la 6 luni. Dobânda la aceste bonduri se obține liber pe piață. Ce dobândă obține Germania? -0,012%. Adică cei ce au împrumutat bani Germaniei au plătit și onoarea de a face acest lucru oferind dobândă Germaniei. E un gest rarisim pe piețele de capital și apare în momente delicate.

Această dobândă negativă a oprit practic căderea euro față de dolarul american. Nu știu dacă asta a dorit, dar asta a făcut. E un semn bun și rău în același timp. E un semn bun pentru că arată că zona euro are un pilon stabil iar exporturile noastre românești sunt la adăpost. Rea e lipsa alternativelor pe care o arată această migrare a capitalului. Practic bondurile nemțești cu termen la 6 luni sunt cel mai sigur loc de a plasa banii, dobânda negativă fiind o plată pentru siguranța oferită. Arată că investitorii sunt puternic debusolați. Arată lipsa încrederii și teama plasării capitalului. Iar o investiție este, în primul rând, o chestiune de încredere.

TOTUȘI SE PARE CĂ RĂUL SE VA PRODUCE

Nu am putut să nu trec cu vederea mișcările ciudate de pe piețele de capital de săptămâna aceasta. Hai să le enumăr rapid:

1. Pe piața FOREX: aprecierea bruscă a dolarului american și a yenului japonez. Yenul s-a ținut mai bine în frâu, intervenția BOJ fiind totuși evidentă pe grafic. Însă s-au apreciat simțitor față de principalele valute. Mulți traderi vorbesc de fapt despre o depreciere a euro. Cred ca există și ea, dar nu la o astfel de amplitudine ca cea marcată pe pereche euro/dolar. Euro, deși neoficial, are în spate și susținerea economiilor membre UE dar nemembre ale zonei euro. Mai important, are și sprijinul elvețian. Vestea că dolarul și yenul se apreciază nu are cum să fie una bună întrucât cele 2 țări au de rambursat anul acesta sume record. SUA 2.800 miliarde dolari, Japonia 3.000 miliarde. Ori o apreciere a monedelor în care e exprimată datoria înseamnă un efort economic mai mare pentru a face rost de acele sume și a le plăti.
2. Aprecierea bruscă a aurului, mai puțin a argintului, și a petrolului. Prețurile lor sunt exprimate în dolari. Deși constatăm o apreciere a dolarului, constatăm o apreciere suspectă și a acestor metale, apreciere ce ar putea semăna cu o retragere spre safehavenuri, dacă nu am vorbi și de aprecierea petrolului, apreciere care măcar teoretic înseamna o cerere în creștere.
3. Trendul pozitiv pe care începutul acestui an l-a adus pe burse, cu o ușoară corecție astăzi. Acest trend coroborat cu creșterea prețului petrolului putea duce la un semn de însănătoșire economică mondială.
4. Scăderea indicilor legați de volatilitate. Acești indici scăzuți duc la concluzia logică că volumele tranzacționate pe piețe sunt în creștere ceea ce duce la o creștere a încrederii în mediul economic.

Toate de mai sus duc la concluzia logică că piețele reacționează pozitiv la stimularea economică mondială. De fapt economia mondială merge, nimeni nu a negat asta. Ceea ce nu merge e legat de finanțele mondiale, acumularea datoriilor. Acesta va fi cercul vicios din care economia americană și japoneză trebuie să iasă. Creștere economică și mediu economic sănătos, aprecierea monedelor naționale, o creditare deja ajunsă la limita inferioară a dobânzilor, sume mari de rambursat în valute deja apreciate. De asta spun că acest cerc vicios va menține economia mondială, nivelul nostru de trai, cu capul la cutie, până la ieșirea din această spirală.

Să dea Dumnezeu să greșesc.

SCENARIU APOCALIPTIC

Americanii au votat pe 3 august 2011 extinderea posibilității împrumuturilor guvernamentale până la 120 %. Aveți idee care sunt șansele ca această datorie să fie achitată? Ce trebuie să facă americanii pentru așa ceva? Care sunt soluțiile de ieșire? Sunt extrem de limitate și pot include și variante mai puțin pacifiste. Una peste alta 2012 pare să aducă o apocalipsă din punct de vedere financiar. Piețele financiare se pot prăbuși. Nu sunt un alarmist. Dar încep să cred că până când sistemul financiar (așa cum îl știm noi) nu se prăbușește,  nu cred că vom avea o ieșire reală din criză. Datoriile statelor sunt efectul acumulării temporale iar dobânda ce o poartă mărește efectul de bulgăre.  Pentru plata lor s-ar putea să fie nevoie de un timp dublu de sacrificii din partea populației statelor. Iar aceste sacrificii s-ar putea să aducă după sine tensiuni sociale.

Poate populația nu va fi dispusă să înțeleagă și să accepte faptul că toate aceste împrumuturi trebuiesc plătite. Populația s-ar putea să nu fie de acord că aceste împrumuturi a dus la nivelul lor de viață actual. În aceste condiții premisele unor tensiuni sociale de durată sunt așezate. Tensiuni ce vor scumpi creditarea și vor agrava efectul de bulgăre.

China are și ea problemele  ei financiare. Bula imobiliară e pe cale să explodeze și la ei. Asia, cu toată lipsa presiunii sociale pe bugetele naționale, ar putea să intre în recesiune serioasă cu efecte sociale devastatoare. Reașezarea marilor averi mondiale are potențial violent iar nevoia de a mânca s-ar putea să ne facă mai îndepărtat al doilea război mondial cu învățămintele lui. Prăpastia religioasă s-ar putea mări, având potențial de marketing de război. Vechile răni interstatale ar putea ieși la iveală punând și mai multă presiune.

E un scenariu apocaliptic și voit agravat. Însă spirala care ar putea fi formată din această criză, întocmai ca un ciclon, ar putea fi ireversibilă și ar putea avea efecte devastatoare asupra noțiunii de civilizație, așa cum o cunoaștem noi. E un scenariu (așa cum spuneam) apocaliptic, dar pentru simplul fapt că are alocat un procent de probabilitate trebuie luat în calcul.

De ce dau toți în euro?

Nu am mai postat nimic în ultima vreme. Am fost ceva ocupat, am muncit ceva mai mult la anumite proiecte, iar timpul liber l-am dedicat odihnei și familiei. Însă nu pot să mă abțin să nu comentez subiectul asta. Îl constat ca atitudine în literatura economică de specialitate din întreaga lume și nu pot pricepe cine și ce are de câștigat din asta.

Nu știu nici eu concret. Dar pot încerca ceva răspunsuri.

CINE ATACĂ EURO? Atacurile vin din două direcții. Dinspre SUA (incontestabil, un pol al puterii financiare mondiale) și Marea Britanie (un alt pol financiar a cărui putere și influență în fostele colonii nu știu cât de mult a scăzut).

PRIN CE CANALE VIN ATACURILE? Ca un simplu și mic actor pe piața de capital nu pot vorbi decât despre ceea ce este vizibil. Din presă. Constat o atitudine părtinitoare din partea anumitor cotidiene cu largă circulație. Adică în loc să folosească expresii sau conjuncții ce ar trebui să ofere posibilități, au un ton alarmant ce doreste sa creeze o stare de spirit.

STARE DE FAPT: Se bate atâta monedă pe iminenta ieșire a Greciei din zona euro. E un an acuși. Dar datoria Greciei e de doar 2-3 % din PIB-ul european. S-a vorbit de criza irlandeză, spaniolă, portugheză. Fiecare din ele trebuia să răstoarne euro. Nu s-a întâmplat încă. Acum e criza italiană. Nimeni nu vorbește de datoria de 14.000 de miliarde de dolari a SUA și de faptul că în 2012 trebuie să înapoieze 2.800 miliarde dolari din ea. Japonezii 3.000 de miliarde dolari. Iar creditarea statelor e tot mai scumpă.

Însă e mult mai ușor a crea o perdea de fum. Europa a fost ”bătrânul” continent dintotdeauna. Există un complex american pe această tema. E cam și cum ai privi un colos invidiat de mult cum se prăbușește. Același complex e si peste Canalul Mânecii. A existat dintotdeauna o distanțare rece și calmă de acolo.

Nemții fac ceea ce trebuie. Tac și fac. Criza le convine de minune și le aduce creștere economică. Lor și celor deștepți din zona lor de influență. Materia primă, semifabricatele, forța de lucru ieftină, combinată cu tehnologia și mentalitatea workalchoolică sunt un loz câștigător.

Așa că nu se știe până la urmă cine va avea de câștigat de pe urma crizei economice. Euro, deși slăbit și (foarte grav) nedublat de o politică fiscală unitară, pare să reziste, iar semnalele economice ale statelor ce-l susțin par să fie satisfăcătoare, dar mult mai bune decât ale celor nord americane. Să sperăm că recesiunea va lua sfârșit fără a aduce cu sine și alt fel de confruntări de pe alte tărâmuri (social sau – Doamne ferește – militar).